„Mulţi înaintaşi au ţinut trează credinţa în Dumnezeu“
Sfântul Grigorie Teologul a fost cinstit prin rugăciune în Parohia Rediu din Protopopiatul Iaşi 1, judeţul Iaşi. În ajunul hramului s-a săvârşit Vecernia unită cu Litia, iar luni, 25 ianuarie 2016, s-au oficiat Utrenia, Acatistul, Sfânta Liturghie şi Parastasul pentru ctitori.
Constantin Ciofu
La câţiva kilometri de oraşul Iaşi, în localitatea Rediu, se află o biserică în care ar trebui să intri măcar o dată. Ea nu impresionează neapărat printr-un stil arhitectural deosebit, ci mai ales prin vechime şi importanţă, ea fiind un reper în decursul celor două războaie mondiale. În jurul locaşului de închinăciune se află mormintele a mii de ostaşi, care şi-au dat viaţa pentru glia străbună, pentru ca astăzi să vorbim aceeaşi limbă, să avem aceeaşi credinţă şi să ne aflăm în această ţară. La o zi după Unirea Principatelor Române (n.r. 25 ianuarie), locaşul de închinare de la Rediu îşi cinsteşte ocrotitorul, pe Sfântul Ierarh Grigorie Teologul. Acest sfânt ocroteşte străvechea biserică împreună cu Maica Domnului, al cărui chip predomină în sfintele icoane din altarul de închinăciune de la Rediu. Aşa cum este rânduiala, în ajunul sărbătoririi Sfântului Grigorie, s-a oficiat slujba Vecerniei unită cu Litia, iar în ziua hramului, de dimineaţă, s-au săvârşit Utrenia, Acatistul, Sfânta Liturghie şi Parastasul pentru ctitori.
Apreciere pentru jertfa enoriaşilor
Biserica Maicii Domnului şi a Sfântului Grigorie a fost neîncăpătoare de numărul mare de credincioşi care au dorit să fie părtaşi la bucuria hramului. S-au alăturat autorităţile locale, profesorii de la şcoala din localitate, precum şi numeroşi copii. Cu toţii s-au unit în rugăciune atât pentru sufletele lor, cât şi pentru cei de acasă sau pentru cei plecaţi din această lume în viaţa veşnică. Predica sărbătorii a fost rostită de preotul Mihai Carp, slujitor în Parohia Leţcani 1, Protopopiatul 3 Iaşi, judeţul Iaşi, care a amintit că Sfântul Grigorie Teologul a predicat cuvântul lui Dumnezeu „ca nimeni altul şi a apărat credinţa ortodoxă“. În acelaşi timp, preotul Mihai Carp a apreciat jertfa depusă de comunitatea din Rediu pentru reconsolidarea şi înfrumuseţarea bisericii parohiale. În continuare, au fost sfinţiţi parapurii, felinarele şi Sfânta Cruce care vor fi folosite cu prilejul diferitelor evenimente religioase. Preotul paroh Ştefan Tulan a apreciat că enoriaşii din parohie au urcat dealul până la sfântul locaş pentru a primi în dar de la Dumnezeu linişte şi pace sufletească. „Primarul nostru, Vasile Haidău, împreună cu alţi buni creştini, a pregătit biserica cu podoabe noi. Acest gest se datorează faptului că domnul primar este un om ridicat din rândul frăţiilor voastre. Mulţi înaintaşi au ţinut trează conştiinţa noastră naţională şi credinţa în Dumnezeu. Această biserică s-a pictat până în prezent prin contribuţia importantă a Primăriei Rediu, dar şi a credincioşilor de aici şi din alte părţi, cărora le mulţumim“, s-a exprimat preotul paroh Ştefan Tulan, care şi-a manifestat recunoştinţa faţă de preoţii care au slujit Sfânta Liturghie.
„Vom sprijini în continuare această biserică“
Primarul comunei Rediu, Vasile Haidău, a amintit că, în urmă cu cinci ani, locaşul de închinare din Rediu era pus în situaţia de a fi închis, din cauză că exista risul să se prăbuşească. Aşa s-a făcut că, prin intermediul unor oameni rânduiţi de Dumnezeu, sfântul altar a fost salvat, în prezent aflându-se în stadiul de pictură. Primarul Vasile Haidău a menţionat că toate bisericile din comuna Rediu au fost sprijinite de autoritatea locală, arătând astfel că angajaţii Primăriei sunt oameni de bună credinţă. „În această biserică am fost botezat şi cununat. Aici ne-am găsit liniştea şi am primit putere de la Dumnezeu. Vom sprijini în continuare această biserică şi toate locaşurile sfinte din comuna noastră, pentru că în casa lui Dumnezeu primim iertarea păcatelor, sănătate, spor şi ajutor în viaţa de zi cu zi“, s-a exprimat primarul comunei Rediu, Vasile Haidău. În aşezământul social al parohiei a fost oficiat Parastasul pentru ctitori, iar apoi oamenii au participat la o agapă frăţească. Hramul bisericii din Parohia Rediu a fost un bun prilej pentru întreaga comunitate de a-şi uni forţele pentru finalizarea lucrărilor de pictură.