Mulțimi de credincioși la Sibiu, în noaptea Învierii
În noaptea Învierii, mulțimi de credincioși au primit Sfânta Lumină adusă de la Ierusalim la Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din Sibiu şi au participat la slujba de Înviere, Utrenia şi Sfânta Liturghie. Soborul slujitor a fost condus de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.
Alături de ierarh s‑au aflat cadre didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu și slujitori ai Catedralei Mitropolitane. Credincioşi din întreg orașul au venit la miezul nopţii la Catedrala Mitropolitană din Sibiu pentru a participa la slujbele religioase închinate Învierii Domnului. Într‑o atmosferă duhovnicească deosebită, credincioşii au primit Sfânta Lumină, au cântat „Hristos a înviat” alături de preoţi şi au dus în casele lor bucuria duhovnicească unică simţită la această mare sărbătoare, informează Mitropolia Ardealului.
Slujba Învierii a fost săvârşită pe o scenă amenajată pe esplanada Catedralei Mitropolitane, iar la final ierarhul s‑a adresat credincioşilor prezenţi.
„Întrebarea îngerului răsună și către noi ca un îndemn permanent: «De ce căutați pe cel viu între cei morți?». Să răspundem și noi prin faptele mironosițelor. Să ne ridicăm de la mormintele grijilor lumești, să alergăm la Cel Înviat, să vestim cu bucurie, nu doar cu gura, ci cu întreaga noastră ființă: Hristos a înviat! Și dacă vom face aceasta, atunci și noi vom auzi glasul lui cel dulce, care ne va striga pe nume așa cum a făcut către Sfânta Maria Magdalena, iar chemarea aceasta personală, iubitoare și mântuitoare, ne va ridica din orice moarte sufletească și ne va umple de putere și curajul iubirii sale jertfelnice. Aceasta este noaptea și ziua învierii Domnului, ziua veșnică a Învierii Sale, pe care a făcut‑o Domnul, ca să ne bucurăm și să ne veselim în ea. Ziua în care ne îndulcim de dragostea și lumina pe care ni le-a dat nouă Preabunul nostru Stăpân. Bucuria noastră să nu o lăsăm să fie umbrită de nimic. Căci ea este nădejdea noastră cea mare. Asemenea femeilor mironosițe, să‑L căutăm cu toată ființa noastră pe Hristos Cel Înviat, care este Hrana noastră veșnică, întru care ne întărim și prin care biruim toate încercările vieții noastre. Cântând de‑a pururi în inimile noastre imnul triumfului creștin asupra păcatului, asupra diavolului și asupra morții: Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu‑le. Hristos a înviat! Sărbători fericite, la mulți și binecuvântați ani. Dăm slavă Bunului Dumnezeu că și în anul acesta, prin binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh și prin grija sa, Sfânta Lumină a ajuns de pe mormântul Mântuitorului Hristos”, a spus ierarhul.
Programul liturgic a continuat în Catedrala Mitropolitană, prin Utrenia Învierii şi Sfânta Liturghie. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul „Timotei Popovici” al Catedralei Mitropolitane din Sibiu, dirijat de pr. lect. univ. dr. Dan Alexandru Streza. Ierarhul a sfinţit pâinea şi vinul numite „paşti” pentru a fi împărţite credincioşilor, iar foarte mulţi dintre cei prezenţi au primit în cadrul Sfintei Liturghii împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos.
La final, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurenţiu a transmis tuturor credincioşilor urările specifice marelui praznic, să aibă sărbători în pace, cu bucurie şi nădejde în Hristos Cel Înviat.