„Mulţumim lui Dumnezeu pentru bucuria pe care am trăit-o în Maramureş“

Un articol de: Silviu Dascălu - 14 Decembrie 2009

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Daniel, s-a aflat la sfârşitul săptămânii trecute în vizită canonică în Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, unde a participat la o serie de evenimente culturale şi religioase prilejuite de acordarea rangului de arhiepiscop onorific Preasfinţitului Părinte Episcop Justinian Chira.

Preafericirea Sa a început sâmbătă, 12 decembrie, seria evenimentelor de la Baia Mare cu binecuvântarea Centrului social pentru persoanele vârstnice „Sf. Iosif Mărturisitorul“ din municipiul Baia Mare, împreună cu PS Episcop Justinian al Maramureşului şi Sătmarului şi cu PS Episcop Iustin Sigheteanul, Arhiereu-Vicar al acestei episcopii. Patriarhul nostru a vorbit celor prezenţi despre filantropie, ca necesitate sau ca o continuare a Sfintei Liturghii, subliniind că Liturghia fără filantropie poate duce la un pietism neîntrupat, fără esenţă, la fel cum şi doar filantropia fără Liturghie duce la un umanism secularizat. „Ortodoxia nu desparte Liturghia de filantropie. Liturghia este izvorul filantropiei, iar filantropia este rodirea în viaţa practică a Sfintei Liturghii. Prin iubirea lui Dumnezeu faţă de oameni, arătată de Mântuitorul Iisus Hristos Cel răstignit şi înviat, învăţăm şi noi să arătăm iubire faţă de semenii noştri. Ajutându-i cu hrană, cu îmbrăcăminte, medicamente şi mai ales cu această mărturie a dragostei frăţeşti, Biserica continuă învăţătura Sfântului Vasile cel Mare. Sunt foarte mulţi oameni care nu suferă din cauza sărăciei, cât mai mult din singurătate. Biserica Ortodoxă Română a avut întotdeauna instituţii de binefacere, filantropice, dar în timpul comunismului a fost nevoită să se restrângă doar în lăcaşurile de cult, să devină un fel de «ghetou» liturgic. Cum însă în libertate a reluat tradiţia filantropică, a dezvoltat o mulţime de aşezăminte sociale, pe de altă parte, în raport cu ceea ce avem nevoie acum, încă nu e de ajuns“, a spus Patriarhul României. Preafericirea Sa a oferit apoi lui Vasile Fodoruţ, preotul parohiei „Sf. Iosif Mărturisitorul“ icoana Sfântului Vasile cel Mare, precum şi o monedă aniversară cu chipul sfântului capadocian, emisă de Patriarhie, împreună cu Banca Naţională a României. Peste 500 de copii au colindat în Catedrala „Sfânta Treime“ Tot în cursul zilei de sâmbătă, Patriarhul Daniel a ascultat colindele copiilor de la şcolile din Maramureş, la Catedrala „Sfânta Treime“ din Baia Mare. Au fost prezenţi peste 500 de elevi din diferite clase, toţi îmbrăcaţi în costumele populare tradiţionale specifice zonei. Cu opinci în picioare, iţari şi catrinţe, sau cu căciuli şi batice pe cap, copiii au trecut pe rând prin faţa ierarhilor şi i-au colindat, vestind Naşterea Mântuitorului şi urându-le sănătate celor prezenţi. La finalulul evenimentului, Părintele Patriarh a primit, în semn de apreciere, din partea profesorilor, daruri, constând în obiecte tradiţionale maramureşene. La rândul său, Patriarhul a oferit iconiţe copiilor care au colindat. Totodată, Patriarhul României a vorbit celor prezenţi despre roadele reintroducerii orelor de Religie în programa şcolară, colindătorii fiind practic roade ale deciziei luate imediat după 1990. PF Părinte Patriarh a spus că, în momentul în care s-a luat decizia reintroducerii orelor de Religie în şcoală, nimeni nu se gândea că se va ajunge la situaţii atât de plăcute, precum cea la care a participat, când sute de copii au venit, asemenea îngerilor, să vestească Naşterea Domnului. În vizită la Mănăstirea Rohia Delegaţia de ierarhi şi preoţi, condusă de PF Părinte Patriarh Daniel, a mers apoi în vizită la Mănăstirea Rohia, locul în care a vieţuit şi unde îşi doarme somnul de veci monahul Nicolae Steinhardt. Aici, Patriarhul a oferit daruri obştii mănăstirii, în semn de recunoştinţă pentru activitatea depusă, dar şi în semn de motivare a monahilor pentru a continua proiectele începute, precum Centrul cultural-monastic „Nicolae Steinhardt“. De altfel, proiectul demarat de obştea mănăstirii de aici a impresionat pe toţi vizitatorii, fiind un proiect îndrăzneţ care aduce aminte de complexul monahal de la Meteora, având în vedere stâncile pe care se construieşte şi dificultatea cu care se lucrează. Aici au fost vizitate biserica mănăstirii, în care se slujeşte deja la demisol, care este finalizat, biserica mare, unde mai trebuie realizată doar pictura, precum şi Centrul cultural-monastic „Nicolae Steinhardt“. „Am vizitat mănăstirea şi am văzut că s-au înnoit foarte multe. Dintr-un schit mai modest, a devenit o mare lavră şi o cetate a Ortodoxiei româneşti, un izvor de lumină. Dorim să oferim acestei mănăstiri medalia cu chipul Sfântului Vasile cel Mare, care este un dascăl al filantropiei, dar şi al vieţii monahale. Şi pentru că aici aveţi un muzeu şi un centru social cultural «Nicolae Steinhardt», am adus şi o medalie de argint aurit cu chipul Sf. Ierarh Nicolae. De asemenea, dorim să oferim o Biblie din ediţia jubiliară 2008 pentru această mănăstire şi încă o carte, un album cu toate mănăstirile şi schiturile din Arhiepiscopia Bucureştilor, intitulată «Pridvoare ale Cerului»“, a spus PF Daniel, care a mai oferit o serie de cărţi pentru biblioteca mănăstirii. La Mănăstirea Rohia, PS Arhiereu-Vicar Iustin Sigheteanul a apreciat, printr-un cuvânt de mulţumire, gestul Patriarhului de a urca până sus, pe munte, să binecuvânteze mănăstirea şi pe cei care trăiesc aici. „Ne simţim mândri şi îi mulţumim Preafericitului că a acceptat să binecuvânteze tot ce s-a clădit aici de 80 de ani încoace“, a spus Preasfinţia Sa. Diploma de cetăţean de onoare pentru Patriarh Tot sâmbătă seara, la Catedrala „Sfânta Treime“ din Baia Mare, în prezenţa a peste o mie de credincioşi, soborul de preoţi şi ierarhi, venit să participe la evenimentul de duminică, a asistat la un concert de colinde susţinut de patru coruri teologice din cadrul Episcopiei, eveniment în cadrul căruia i-a fost înmânată Patriarhului României, PF Părinte Daniel, diploma de cetăţean de onoare al municipiului Baia Mare. Reprezentaţii municipiului Baia Mare au decis să îşi exprime recunoştinţa faţă de binecuvântarea transmisă de Patriarhul României, precum şi faţă de onoarea făcută Episcopului Maramureşului şi Sătmarului, PS Justinian Chira, de a-l ridica în rang, acordându-i titlul de arhiepiscop onorific al acestei episcopii. „Socotim că este o binecuvântare de la Dumnezeu faptul că aţi venit în oraşul nostru. Considerăm că este o zi de sărbătoare pentru că PF Daniel este aici, să recunoască vrednicia bisericii maramureşene şi a PS Justinian şi de a-l ridica în rang de arhiepiscop. De aceea, considerăm că şi noi trebuie să ne arătăm recunoştinţa şi să înmânăm diploma de cetăţean de onoare al muncipiului nostru, împreună cu toată aprecierea noastră“, a spus primarul municipiului, Cristian Anghel. La rândul său, Patriarhul Daniel a mulţumit pentru distincţia primită şi a oferit diplome şi medalii atât primarului municipiului, cât şi unor profesori de la Facultatea de Teologie şi de la Seminarul Teologic. „Mulţumim lui Dumnezeu pentru această bucurie pe care am trăit-o de când am venit în Maramureş. Suntem copleşiţi de mulţimea darurilor spirituale pe care Dumnezeu le-a sădit în maramureşeni şi pe care maramureşenii le-au cultivat spre slava lui Dumnezeu şi binele Bisericii“, a spus Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.