„Munca asistentului social nu se vede imediat, ci în timp”

Fiecare dintre noi este încercat, pe parcursul vieţii, de probleme, fie că este vorba de sănătate, fie că este un necaz de natură financiară sau socială. În multe asemenea cazuri, cel care poate ajuta este asistentul social, o persoană care face parte din organigrama diferitelor instituţii ale statului, a organizaţiilor nonguvernamentale sau asociaţiilor care funcţionează pe lângă locaşurile de cult. Adina Rotariu este un astfel de om, mereu în slujba semenilor săi prin munca pe care o desfăşoară ca asistent social în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie din Iaşi. 

Asistenţii sociali au un rol important în protecţia copilului, reintegrarea socială a persoanelor private de libertate, protecţia persoanelor vârst­nice şi îngrijirea la domiciliu. Se implică în combaterea discriminării, în prevenirea riscurilor asociate cu infecţia HIV, consumul de droguri sau exploatarea sexuală. 

Dar sunt și asistenţi sociali care îşi desfăşoară activitatea în domeniul sănătăţii şi al serviciilor medicale. Unul dintre aceştia este Adina Elena Rotariu, de la Spitalul de Pneumoftiziologie din Iaşi, nominalizată în acest an la Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţă Socială. „Munca asistentului social nu se vede imediat, ci în timp. Suntem cumva în umbră, dar asta nu ne împiedică cu nimic să muncim pentru binele pacienţilor sau al celor care au nevoie de noi. Această nominalizare mă bucură, chiar m-am simţit valorizată. Eu fac lucrurile necondiţionat, dar când vine şi o astfel de recunoaştere, îmi dă putere să merg mai departe. Un rol foarte important în promovarea şi susţinerea noastră îl are Magdalena Roxana Necula, preşedinta Sucursalei Teritoriale Iaşi a Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali din România”, spune Adina Rotariu. 

De 22 de ani asistent social în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie, Adina Rotariu ar fi putut să fie asistent medical sau chiar să urmeze o carieră didactică, însă a simţit că aici poate face mult bine, printre aceşti pacienţi cu tuberculoză sau alte boli respiratorii cronice. Activitatea asistenţilor sociali presupune multă muncă în timpul şi în afara programului de lucru, ore de documentare legislativă, ore de întocmire a unor dosare personale şi de căutare a celor mai potrivite soluţii individuale pentru cei care solicită ajutor. „Sunt anumite riscuri, este greu de lucrat cu bolnavii de tuberculoză, însă la început poate nici nu conştientizam. Iar acum, nu-mi doresc decât să-mi dea Dumnezeu putere şi sănătate ca să-i pot ajuta pe toţi cei cu care intru în contact”, mai spune aceasta. 

Ce face un asistent social în spital?

Asistenţii sociali sunt angajaţi în special pe partea de TBC în cadrul Programului Naţional de Prevenire, Supraveghere şi Control al Tuberculozei. „Un asistent social face foarte multe lucruri, sunt foarte multe cazuri sociale. Eu preiau un pacient bolnav de TBC care nu cooperează, care nu doreşte să urmeze tratamentul, pe cel care este consumator de alcool şi de tutun, pe cel care are o viaţă dezorganizată. Aceasta este doar una dintre categoriile de pacienţi pe care îi preluăm. Iar un asemenea caz presupune un drum lung de parcurs: încercăm să-l convingem să ajungă la tratament, studiem fişa pacientului, discutăm cu medicul de caz, luăm legătura cu primăria de domiciliu, facem o vizită la domiciliu, ne gândim la diverse modalităţi de atragere a acestuia, pentru că unii spun: «Doamnă, eu vreau să mor, nu doresc să fac acest tratament», însă pe de altă parte el îi expune pe cei din jur, mai ales dacă este şi pozitiv la riscul de a face TBC. Şi nu putem abandona”, explică Adina Rotariu. 

Practic, asistentul social încearcă, prin diverse mijloace, să ajungă într-un punct în care pacienţii conştientizează ce înseamnă boala TBC, dar şi riscurile la care se expun ei şi familiile lor dacă refuză tratamentul. „Sunt o serie de paşi de urmărit, pentru că trebuie să le respectăm şi drepturile, dar este necesar să intervenim cu toate resursele pentru a-i determina să accepte tratamentul, pentru că nu există altă cale”, subliniază aceasta. 

Sprijin acordat bolnavilor şi după externare

În acelaşi timp, asistentul social din domeniul medical nu se limitează doar la pacient, ci intervine şi în familie, şi caută soluţii la primăria de domiciliu pentru o eventuală susţinere a acestuia din punct de vedere financiar, măcar pe durata tratamentului. „După ce preluăm aici un pacient, îi facem ancheta socială, îl luăm în evidenţă, îl consiliem, dacă nu este asigurat, încercăm să găsim o soluţie legală în acest sens, verificăm dacă poate primi ajutor social etc. În momentul în care el vede şi simte că vrei să-l ajuţi, cauţi soluţii pentru el şi îl informezi cu privire la faptul că poate beneficia de anumite ajutoare precum o pensie socială, atunci are încredere şi va urma acel tratament. Astfel, câştigăm şi el, şi noi”, adaugă Adina Rotariu. 

Totuşi, există anumiţi pacienţi care o solicită mai mult, din toate punctele de vedere. „Persoanele fără domiciliu, care trăiesc în canale, reprezintă o categorie foarte greu de gestionat: le facem documente, sesizăm diverse asociaţii care îi pot sprijini, apoi pleacă din spital şi cu acte, şi consiliaţi pe partea psihologică şi spirituală, pentru că noi colaborăm foarte bine cu doi oameni extraordinari, care sunt psihologul spitalului, respectiv părintele Dumitru Păduraru. Un alt caz greu este acela când bolnavul de TBC provine dintr-o familie foarte numeroasă şi săracă, membri care trăiesc doar din ajutorul social, dacă îl au, sau din alocaţiile copiilor. În cazul celor cu copii mulţi sesizăm şi direcţia de protecţie a copilului. Încercăm să facem tot ce ne este cu putinţă; toată lumea, începând cu medicii, luptă pentru viaţa lor şi asta ar trebui să facă şi pacienţii”, mai subliniază asistentul social. 

Adina Rotariu nu se opreşte însă aici, ci urmăreşte un caz social o vreme mai îndelungată, pentru a avea certitudinea că pacientul, după ce pleacă din spital, urmează tratamentul. În cazul celor mai bătrâni, cu vechime în muncă, îi îndrumă şi îi ajută să-şi facă o pensie pe caz de boală dacă se încadrează în prevederile legale, merge chiar şi la comisiile de expertiză sau la alte instituţii ca să-i reprezinte pe cei singuri şi fără familie. „Nu-i putem lăsa de izbelişte sau să-i abandonăm, pentru că, mai presus de orice, sunt semenii noştri şi au nevoie de ajutor”, afirmă cu tărie. 

Acţiuni de binefacere

Deşi în cadrul spitalului, cu cele cinci clinici ale sale, sunt doar doi asistenţi sociali, Adina găseşte timp şi energie să se implice şi în diverse acţiuni caritabile. Strânge în jurul ei medici, colegi asistenţi medicali, dar şi oameni de bine din afara spitalului şi ajută cu alimente şi produse de igienă aproximativ 50 de familii sărace şi cu mulţi copii. Desfăşoară aceste acţiuni purtată de gândul că Dumnezeu i-a dăruit această posibilitate de a aduce mângâiere bolnavilor şi prin fapte concrete. Pentru că degeaba i-ar explica bolnavului de TBC că trebuie să aibă o alimentaţie echilibrată în timpul tratamentului dacă el nu are un blid de mâncare pentru el sau, în unele cazuri, pentru familia lui. 

Şi astfel, pe cât se poate, o dată sau de două ori pe an, se pune în slujba semenilor şi prin coordonarea unor astfel de acţiuni de binefacere. „Găsesc că această putere interioară doar Dumnezeu mi-o dă ca să-mi ajut semenii. Şi, astfel, merg mai departe cu încredere şi speranţă. Pentru ei, bolnavii în suferinţă, şi pentru mine”, concluzionează Adina Rotariu, asistent social la Spitalul de Pneumoftiziologie din Iaşi.