„Munca mea este o rugăciune puternică, exprimată prin culori”

Arta modernă abstractă este greu accesibilă multora. Când vizităm expoziții de pictură contemporană oscilăm, ca neinițiați, între admirație agnostică, frustrare și indignare. Căutăm analogii, simboluri, conexiuni. De multe ori, sfârșim prin a deplânge starea în care a ajuns arta și ne întoarcem ușurați la clasici. La începuturile picturii moderne se află însă câţiva artiști, printre care şi Alexej von Jawlensky, pictori care au văzut în abstractizarea formelor din pictură o încercare de a se elibera de naturalism, de sentimentalism, de corporalitate. O apropiere de di­mensiunea spirituală a realității.

Printre cei mai renumiţi pictori de artă abstractă se numără Wassily Kandinsky (cu renumitul său manifest „Despre spiritualul în artă”, 1911) și Franz Marc, întemeietori ai grupului expresionist „Der Blaue Reiter” („Călărețul albastru”), dar şi Alexej von Jawlensky, născut în 1865 în Rusia, fost ofițer țarist și stabilit din 1896 în Germania, respectiv Elveția. 

În timp ce Franz Marc a murit pe front la Verdun, iar Kandinsky a devenit unul dintre cei mai cunoscuţi artişti moderni, Alexej von Jawlensky a refuzat abstractizarea totală, centrându-și întreaga operă pe chipul uman. Deși a făcut parte, în anul 1924, din grupul „Die Blauen Vier” („Cei patru albaștri”), alături de Kandinsky, Klee și Feininger, Jawlensky înota deja împotriva curentului. Repetitivitatea temei chipului în tablourile sale nu putea fi o rețetă de succes. Jawlensky rămâne însă fidel acestui motiv puternic ancorat religios. Dintre cele aproape 2.000 de tablouri ale sale, 1.500 sunt axate pe tema chipului. Toate trimit spre o zonă de geometrie sacrală, iar titlurile lor poartă amprenta religiosului.

„Arta este nostalgia după Dumnezeu”

Chipul este pentru Jawlensky nu doar chipul omului în esen-țialitatea sa, ci în primul rând chipul Mântuitorului. Deşi simplificate, mereu cu o tentă melancolică sau contemplativă, chipurile lui Jawlensky vor să readucă într-o artă care se eliberase de motivele religioase tema centrală a tradiţiei iconografice bizantine: chipul uman ca loc central al întâlnirii dintre om și Dumnezeu. Inaugurat în anul 1918, cu tabloul „Cap abstract: formă primară”, acest motiv al chipului lui Hristos care este în acelaşi timp chipul primordial al omului se regăseşte în diferite serii tematice, care poartă titluri semnificative precum „Capete mistice”, „Chipul Mântuitorului”, „Meditaţii”, „Rugăciune”, „Vinerea Mare”.
Deşi la prima vedere ele nu par să aibă nimic comun cu icoana tradiţională a lui Hristos, arta lui Jawlensky a fost în mod conştient (cel puţin începând cu anii 1920) o încercare de transpunere în limbaj abstract-modern a dimensiunii mistice a chipului uman ca răsfrângere a chipului iconic al lui Hristos. De aceea, artistul Alo Altripp din Wiesbaden, contemporan cu Jawlensky, la primul contact cu „Meditaţiile” sale, a exclamat: „Iată iconarul secolului 20”. Până în ziua de astăzi, istoricii artei consideră „chipurile” lui Jawlensky fiind dintre cele mai profunde expresii în limbajul artei moderne a misticii creştine. El însuşi scria în anul 1938: „Am încercat să găsesc o formă primară a chipului uman, pentru că am înţeles că marea artă nu poate fi realizată decât cu un sentiment religios... Arta este dorul după Dumnezeu...” Această mărturisire a lui Jawlensky („arta este nostalgia după Dumnezeu”) o regăsim citată în „Jurnalul fericirii” al lui Nicolae Steinhardt.

Lucrările lui sunt o sinteză între chipul uman şi cruce

Care este însă miezul „Meditaţiilor” lui Jawlensky? Tocmai aprofundarea artistică a legăturii care există între geometria feţei umane şi simbolul Crucii. Fiecare chip uman este purtător al crucii, prin liniile care dau structură feţei. Fruntea, ochii, nasul, gura - chipul în întregul lui - trasează o cruce vie. Şi la fiecare dintre noi, ea este o cruce unică. Sutele de variații ale tablourilor lui Jawlensky intitulate „Medita­ție” sau „Cap mistic” par să accentueze acest lucru. Fiecare este chip al lui Dumnezeu, într-un mod unic, irepetabil. Şi cu toate acestea, pe fiecare ne leagă chipul lui Hristos, care stă în acelaşi timp sub semnul Crucii Sale.
Este impresionant faptul că această intepretare o regăsim şi la critici de artă. Marina Schuster scrie de pildă în anul 2001: „«Meditaţiile» lui Jawlensky sunt o sinteză între chipul uman şi cruce, ambele forme nu pot fi despărţite una de alta, crucea determină chipul şi invers. Tocmai prin această contopire a unui motiv iconic - chipul - cu un simbol religios - crucea -, privitorul acestor «Meditaţii» poate să înţeleagă în mod nemijlocit sensul lor care, prin cromatică, ne amintește de vitraliile bisericeşti. Ele sunt un stimul pentru rugăciune şi contemplaţie” (Marina Schuster, Ikonen der Moderne - Moderne Ikonen, in: R. Faber, V. Krech, Kunst und Religion im 20. Jahr­hundert, Würzburg 2001, p. 122).

Vindecarea vine prin depăşirea trupescului, cu ancorarea în duh

Începând cu anii 1930, Jawlensky s-a luptat până la moarte cu paralizarea treptată a membrelor, un trist destin pereche cu cel al lui Ștefan Luchian. Sutele de mici tablouri pictate în ultimii ani ai vieţii sunt meditaţii ale suferinţei sale, urmele de pensulă care par simple, aproape copilăreşti, devin expresia unei mâini complet paralizate care se încăpățânează să se roage prin culori. Toată tensiunea Crucii este cuprinsă în ele, totodată transpare cromatic şi lumina unei transfigurări nădăjduite. Unul dintre ultimele tablouri cu tema meditației pictate de el poartă subtitlul „Marea Suferin­ță” (1937). Totuși, ele nu vor să fie o simplă exprimare a suferin­ței, ci calea unei vindecări prin depășirea trupescului, prin ancorarea în duh. Până la final, chipul rămâne chip: „Chipul slavei Tale celei negrăite sunt, deși port rănile păcatelor...” Chipul nu poate fi anihilat, este continua trimitere către Taina Crucii. Înțelese astfel, tablourile din ultima perioadă de creație a lui Jawlensky sunt autentice rugăciuni în culori. El însuși mărturisea: „Munca mea este rugăciune. Însă o rugăciune puternică, exprimată prin culori”.
Jawlensky a fost un om profund religios, creştin ortodox. A trecut la Domnul în anul 1941. El se odihneşte în cimitirul ortodox rusesc din Wiesbaden (Germania).
Prin intermediul picturilor sale, găsim o poartă de înțelegere a artei moderne. Și viceversa: tot prin intermediul picturilor sale, omul contemporan sensibil din punct de vedere artistic, dar lipsit încă de ancorare religioasă, poate descoperi o dimensiune spirituală profundă care trimite direct la duhul icoanei bizantine.