Muzeu al Filmului Istoric Românesc, la Râşnov
Primul Muzeu al Filmului Istoric Românesc a fost deschis la Cetatea Râşnov, judeţul Braşov, cu ocazia celei de a V-a ediţii a Festivalului de Film Istoric, prin implicarea Direcţiei de Cultură a Primăriei Râşnov. Festivalul este unicul eveniment cu acest profil în sud-estul Europei.
Muzeul va găzdui o expoziţie permanentă care va fi îmbogăţită an de an, o sală multimedia unde vor avea loc vizionări de filme, dezbateri şi lecţii educative pentru grupurile de elevi, şi o expoziţie temporară. Expoziţiile au rolul de a readuce în atenţia publicului, personalităţi istorice, locuri, actori şi realizatori de film. Expoziţiile temporare se vor amplasa în spaţii exterioare din incinta Cetăţii Râşnov. Tema aleasă pentru anul 2013 este „Amza Pellea“.
Cele patru ediţii ale Festivalului Filmului Istoric organizate până acum la Râşnov au avut ca rezultat şi o arhivă bogată de filme şi alte materiale de arhivă, se arată într-un comunicat de presă, transmis de Direcţia de Cultură a Primăriei Râşnov, care adresează mulţumiri Oanei Pellea pentru suportul pe care l-a acordat, cu fotografii din arhiva personală. „Ne dorim să intrăm în legătură cu cât mai mulţi actori şi producători de film care să ne sprijine cu material documentar, foto, video, decoruri şi costume folosite la filmări. Muzeul trebuie să îndeplinească funcţia de conservare a unei moşteniri culturale, prin constituirea unei arhive foto, video şi audio şi a unei colecţii muzeale, cu obiecte din recuzita filmelor istorice. El întruneşte şi funcţia ştiinţifică deosebită prin crearea unei surse de cercetare pentru istoria filmului“, se arată în comunicatul de presă transmis de Direcţia de Cultură a Primăriei Râşnov.
Primăria Râşnov a depus documentaţia pentru înfiinţarea muzeului la Administraţia Fondului Cultural Naţional. Potrivit şefului Direcţiei de Cultură din Primăria Râşnov, Nicolae Pepene, în zona acestei localităţi s-au turnat peste 30 de filme între care multe dintre ele în Cetatea Râşnov, obiectiv vizitat anul trecut de 206.000 de turişti plătitori de bilet de intrare şi alte câteva mii care nu au plătit bilet, cu ocazia diverselor manifestări culturale desfăşurate în Cetate, la care intrarea a fost liberă.
Festivalul Filmului Istoric
A V-a ediţie a Festivalului de Film Istoric de la Râşnov se desfăşoară în perioada 2-11 august la cinematograful oraşului şi în grădina Cetăţii Râşnov, în organizarea Primăriei, în parteneriat cu Asociaţia Mioritics şi Uniunea Cineaştilor din România. Fiecare ediţie a festivalului are un concept clar şi abordează tematici istorice naţionale şi internaţionale corelate cu temele generale ale anului în curs. Programul cuprinde filme de ficţiune româneşti şi internaţionale, filme documentare, şcoala de vară pentru studenţi şi masteranzi, dezbateri, concerte, expoziţii. O temă de suflet pentru Râşnov este Amza Pellea, iar în acest an sunt organizate mai multe momente de excepţie legate de Amza Pellea, între care deschiderea primului muzeu al filmului românesc ce va avea ca temă centrală activitatea marelui actor. De asemenea, cinematograful oraşului va primi numele „Amza Pellea“.
Şcoală de vară cupersonalităţi invitate
Pe lângă filme, concerte, prezentări de carte, momente artistice care vor avea loc la cinematograful din localitate şi în Grădina Cetăţii Râşnov, în paralel cu festivalul, se va desfăşura Şcoala de vară ediţia a II-a, cu lectori din ţară şi din străinătate cu teme legate de tematica festivalului. Printre invitaţi se numără Irina Margareta Nistor, Oana Pellea, Tudor Caranfil, Adrian Cioroianu, Răzvan Mihai Ungureanu. Peste 40 de filme, 10 documentare, dezbateri, concerte având ca temă principală anii '60, vor avea loc pe parcursul festivalului.