Muzeul-Atelier Școala de la Piscu

Data: 13 Iulie 2021

Piscu este satul care a trăit sute de ani cu meșteșugul olăritului. În vremurile de glorie ale olăritului, aici ardeau 200 de cuptoare. Astăzi, în sat mai lucrează doar trei olari și aceștia ocazional. Viața din jurul roților de demult s-a stins, însă meșteșugul a renăscut într-o formă mai subtilă, culturală și formatoare, la Muzeul-Atelier Școala de la Piscu, oferind copiilor ocazia, la fiecare sfârșit de săptămână, să participe la ateliere de meșteșuguri tradiționale. 

Odată ce ați pășit pragul Muzeului-Atelier de la Piscu, ați ajuns într-un loc al memoriei și al inspi­rației, în care vă puteți reaminti frumusețile trecutului și, în acelaşi timp, dezvolta creativitatea în jurul tehnicilor tradiționale de lucru cu pământul. Familia Scripcariu a pus bazele unui ansamblu cultural în care copiii, părinţii, bunicii au ocazia să își petreacă timpul, pentru că atât expozițiile, cât și atelierele sunt pentru toate vârstele. 

Virgil Scripcariu consideră că „meșteșugurile au renăscut la Piscu din amintirile generației vârstnice a satului, din multele vase de lut colecționate și, mai ales, din entuziasmul numeroșilor vizitatori, mai ales copii, care au cunoscut în anii din urmă istoria locului. Organizația Școala de la Piscu a început acțiunile de promovare a patrimoniului imaterial și material din localitate în anul 2007. Astfel, s-a dovedit că există materiale suficiente pentru alcătuirea unei colecții muzeale consistente și că a crea un spațiu dedicat acestei colecții devine un imperativ cultural de importanță cel puțin regională, mai ales în contextul în care în județul Ilfov nu există nici un muzeu sătesc”.

Muzeu-Atelier Școala de la Piscu este deschis sâmbăta și duminica, orele 11:00-17:00 și vă așteaptă cu tururi ghidate, ateliere de olărit, linogravură, pictură și desen. Aici vă puteți bucura de patrimoniul cultural aproape de natură. Pentru vizite sau participări la ateliere nu este nevoie de programare.  (A. D.)