Muzeul Brukenthal din Sibiu a inaugurat Galeria de Artă Naţională
Peste 2.000 de piese sunt expuse permanent în cadrul Galeriei de Artă Naţională a Muzeului Brukenthal din Sibiu, vernisajul având loc sâmbătă, 23 noiembrie. La eveniment a fost prezent Răzvan Mihai Clipici, consilier patriarhal - Sectorul cultură, pictură și restaurare al Administrației Patriarhale, care a transmis felicitări din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
„Evenimentul de astăzi, aflat în proximitatea Zilei Naționale a României, ne onorează pe noi ca popor, întrucât prezintă cele mai importante repere din istoria artei românești, traversând prin intermediul lucrărilor aflate în colecția Muzeului Național Brukenthal o perioadă de peste cinci secole de istorie și creație artistică. Dacă ne raportăm la arta românească, sigur că nu putem să trecem cu vederea una dintre instituțiile cele mai prolifice ale poporului român, Biserica, cea care pe tot parcursul său istoric a produs lucrări de artă, a educat gustul și apetitul pentru frumos al poporului, iar prin aceste lucrări a adus slavă lui Dumnezeu, Cel ce este izvorul frumuseții, așa cum spune Sfântul Luca al Crimeei. Biserica, de altfel, este deținătoarea celui mai mare patrimoniu cultural mobil și imobil din țara noastră, prin grija ei dezvoltându‑se secole la rând arta în Țările Române, sub toate aspectele ei: pictură, sculptură, artă grafică, cizelură, muzică și altele.
Și în Galeria de Artă Națională, așa cum este firesc, putem întâlni dovezi ale rafinamentului artei eclesiastice. Astfel, putem observa icoane și obiecte de cult deosebit de vechi, care arată dorința credincioșilor din cele trei Țări Române de a slăvi pe Dumnezeu prin rugăciune și culoare”, a transmis Răzvan Mihai Clipici.
Spiritualitate şi cultură
Pr. lect. univ. dr. Emanuel Tăvală, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Sibiului, a transmis mesajul Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului
„Găsindu‑ne în cadrul manifestărilor care premerg sărbătoarea ocrotitorului Mitropoliei Ardealului, a Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, nu putem să nu remarcăm faptul că în această Galerie Națională își găsește locul şi acest emblematic exponent al Bisericii și societății românești din Ardeal, pe care îl cinstim acum ca sfânt și care, prin preocupările lui, a contribuit la evidențierea Sibiului și a vocației sale spirituale și culturale”, a spus pr. Emanuel Tăvală. La inaugurare au fost prezenţi Raluca Turcan, ministrul culturii, Alexandru Chituţă, managerul interimar al Muzeului Brukenthal şi curatorii Galeriei.
Noul spațiu expozițional amenajat în fosta galerie de artă românească deschisă în anul 2008 a fost renovat și modernizat cu sprijinul Ministerului Culturii şi poate fi vizitat de miercuri până duminică, în intervalul orar 10:00‑18:00.