„Muzeul de sub muzeu” al Acropolei

Un articol de: Cristina Zamfirescu - 08 Iulie 2024

Grecia a deschis, recent, publicului o expoziţie cu peste 1.100 de artefacte, de la statui până la jocuri şi jucării, descoperite în timpul săpăturilor la un cartier antic situat la poalele Acropolei, transmite Reuters. Obiectele au fost restaurate şi fac parte dintr-un sit descris drept „muzeul de sub muzeu” sau „muzeul săpăturilor”. Sunt vase de depozitare, oale de gătit, unelte de ţesut, ace și alte obiecte care stau mărturie a vieţii obişnuite a locuitorilor, de-a lungul a 4.500 de ani, potrivit Ministerului elen al Culturii.

Rămăşiţele cartierului antic oferă imaginea unui complex de străzi, cu case care aveau curţi, camere spaţioase, băi şi ateliere. „Amplasată la marginea sudică a sitului arheologic, (expoziţia) se integrează armonios în călătoria vizitatorului, contribuind la înţelegerea vieţii de zi cu zi a oamenilor”, a menționat ministrul culturii, Lina Mendoni, la inaugurare.

Peste 1,5 milioane de persoane vizitează anual Muzeul Acropole, cu o suprafaţă de 14.000 de metri pătraţi, menit să facă legătura vizuală cu Partenonul şi cu alte temple de pe Acropola din Atena. Lina Mendoni a declarat că noul muzeu ajută la înțelegerea Partenonului în integralitatea sa: „Acest muzeu constituie cadrul fizic şi conceptual optim pentru scoaterea în evidenţă, interpretarea şi înţelegerea capodoperelor Partenonului”.