Muzeul Episcopiei Oradiei vizitat în Noaptea Muzeelor
Muzeul Episcopiei Oradiei a participat, în premieră în acest an, la binecunoscutul eveniment cultural european „Noaptea Muzeelor“. În urbea de pe malurile Crişului Repede, acest eveniment a fost organizat, anul acesta, pe 16 mai, de către Muzeul Ţării Crişurilor, în cadrul Zilelor Muzeului Ţării Crişurilor.
Ediţia din acest a Nopţii Muzeelor la Oradea, aflată la cea de-a XIX-a ediţie, s-a desfăşurat sub genericul „Muzeele din Oradea împreună!“ şi a cuprins mai multe expoziţii, concerte de muzică clasică şi chiar un spectacol de teatru.
În seara zilei de sâmbătă, 16 mai, de la ora 19:00 şi până mult după miezul nopţii, sute de iubitori ai valorilor culturale şi de patrimoniu bisericesc au avut posibilitatea să admire cele peste 200 de obiecte expuse în sălile Muzeului eparhial al Episcopiei Oradiei. Cele mai preţioase exponate din colecţiile de documente, manuscrise, carte veche, icoane pe lemn şi icoane pe sticlă, obiecte de cult şi veşminte liturgice au fost prezentate celor interesaţi de către muzeografa Lucreţia Ciordaş, care a asigurat ghidajul în muzeu pe parcursul celor cinci ore de vizitare.
500 de vizitatori la Palatul Episcopal
Astfel, cei aproape 500 de vizitatori, tineri, adulţi şi vârstnici, părinţi şi bunici împreună cu copiii şi nepoţii lor, au păşit în incinta Palatului Episcopal Ortodox din Oradea, unii pentru întâia oară, fiind întâmpinaţi de pacea şi liniştea unui aşezământ care a devenit Reşedinţa Episcopilor Oradiei şi Centrul Eparhial al Episcopiei Oradiei încă din vremea Episcopului ctitor Roman Ciorogariu.
Scenele mari lucrate în mozaic de pe pereţii laterali de la intrarea în clădire, reprezentând Naşterea Domnului şi Învierea Domnului, amplele picturi ale lui Eremia Profeta, cu o puternică încărcătură istorică naţională, ce străjuiesc scările ce conduc spre muzeu, iar apoi scenele pictate magistral în ultimii ani, în pridvorul dinaintea intrării în paraclisul de la Centrul Eparhial şi a intrării în muzeu, prin grija Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, ce au un profund simbolism bisericesc şi naţional deopotrivă, precum şi galeria de portrete ale ierarhilor care au arhipăstorit Episcopia Oradiei, începând cu Efrem Banianin al Oradiei şi Agriei, amintit în Diploma Leopoldină de conferire a privilegiilor ilirice din 1695, continuând după 1712 cu Episcopii Aradului şi Oradiei, şi terminând cu cei de după 1920, când a fost reactivată Eparhia Oradiei, dar şi ale Mitropoliţilor Ardealului şi ale Patriarhilor Bisericii Ortodoxe Române, toate acestea pregătesc şi introduc pe vizitatorul dornic să descopere mărturiile şi vestigiile palpabile, adevărate tezaure ale istoriei, culturii şi spiritualităţii Bisericii strămoşeşti din Ţara Crişurilor, îmbiate spre contemplare, din Muzeul eparhial.
Ctitoria Episcopului Roman Ciorogariu
Muzeul Episcopiei Oradiei este ctitoria vrednicului de pomenire Episcop Roman Ciorogariu al Oradiei, cel dintâi ierarh după reactivarea Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, în 1920. De la începutul arhipăstoririi sale la Oradea a luat iniţiativa de a aduna la Centrul Eparhial obiecte vechi bisericeşti de pe întreg cuprinsul eparhiei, în vederea constituirii unui muzeu, care să reprezinte, aşa după cum a afirmat în Circulara către toate oficiile protopresbiterale şi parohiile din cuprinsul Eparhiei Ortodoxe Române a Orăzii Mari, din decembrie 1921, „icoana trecutului nostru“.
Astfel, începând din anul 1922, numeroase cărţi de cult, icoane, obiecte bisericeşti şi vase liturgice de mare însemnătate au fost donate colecţiei muzeale de parohiile eparhiei, punându-se bazele Colecţiei muzeale care dăinuieşte până astăzi.
Între anii 1970-1973 s-au amenajat patru săli de expoziţie şi trei săli pentru depozit, colecţia fiind inaugurată odată cu sfinţirea paraclisului de la Centrul Eparhial, la data de 25 noiembrie 1973, prin grija Episcopului Vasile Coman al Oradiei.
Participarea Muzeului Episcopiei Oradiei la evenimentul european „Noaptea Muzeelor“ se înscrie în seria de manifestări pregătite de către Episcopia Oradiei în acest an, 2015, în care Eparhia Oradiei aniversează 320 de ani de la atestarea documentară oficială, prin Diploma Leopoldină de conferire a privilegiilor ilirice, din 1695.