Muzeul Etnografic Aleph a ajuns la Dorohoi
Luni, 20 martie 2017, la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob“ din Dorohoi a avut loc a treia expoziţie a Muzeului Etnografic Aleph, după cele de la seminariile teologice din Iaşi şi Botoşani. Expoziţia găzduieşte unelte, obiecte de port popular şi de interior tradiţional şi este un prilej de întâlnire şi comuniune între suflete, o gură de aer proaspăt pentru această societate măcinată de secularizare.
Seminariştii dorohoieni au reuşit să-i cunoască pe colegii lor de la seminariile din Botoşani şi Iaşi, ca mai apoi să asiste la un program artistic dedicat acestei zile, program ce a debutat cu prestaţia Corului vocal instrumental „Doruleţul“ de la seminarul botoşănean. În continuarea programului, seminariştii dorohoieni au interpretat cântece uşoare şi populare, precum şi o piesă de teatru pusă în scenă de „ALEPHix“.
„Dacă veşnicia s-a născut la sat, după cum spunea Lucian Blaga, eu aş spune că satul românesc vine din veşnicie, o veşnicie a purităţii, a curăţiei sufleteşti şi a frumosului, care, din păcate, în contemporaneitate este puţin călcată în picioare şi chiar pervertită în cele mai adânci culte sufleteşti“, a precizat cu această ocazie părintele profesor Constantin Muha, directorul seminarului dorohoian.
Muzeul Etnografic Aleph este o iniţiativă a Reţelei de Cluburi Aleph din cadrul Seminarului Teologic din Iaşi, avându-l coordonator pe Gabriel Gherasă. Expoziţia va fi deschisă în sala de festivităţi a seminarului dorohoian până pe 24 martie, când va fi strămutată în ţinutul Neamţului. (Ilie-Cristian Tofan, preşedintele Reţelei de Cluburi Aleph de la Seminarul din Dorohoi)