Muzeul „Labirint“ din Sibiu, o experienţă culturală şi inedită
Fundaţia culturală "Artex" organizează în perioada 2-8 mai, în Piaţa Mare din Sibiu, Muzeul "Labirint", un proiect de promovare a patrimoniului cultural din muzeele sibiene. Labirintul construit în centrul oraşului, pe o suprafaţă de aproximativ 700 mp, va reprezenta suportul pentru expunerea unor reproduceri după lucrări din Muzeul Naţional "Brukenthal", Complexul Naţional Muzeal "Astra" şi Muzeul Bisericii Evanghelice - Casa "Teutsch".