Muzica ne ajută să descoperim și să lăudăm frumusețea creației lui Dumnezeu
Distinși artişti,
Stimați organizatori,
Doamnelor şi domnilor,
Întâlnirea din seara aceasta de la Sala Palatului din București ne oferă prilejul de a ne bucura împreună de muzică și de a exprima recunoștință celor care, prin talentul și osteneala lor, ne ajută să descoperim frumusețea creației lui Dumnezeu. În tradiția creștină, frumusețea lumii exprimă înțelepciunea și bunătatea Creatorului. Psalmistul mărturisește: „Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înțelepciune le-ai făcut!” (Psalmul 103, 25). Contemplând creația, omul credincios descoperă înțelepciunea lui Dumnezeu care îi trezește uimirea și îl îndeamnă la mulțumire. Creat după chipul lui Dumnezeu (cf. Facere 1, 26-27), omul este chemat să răspundă iubirii Creatorului și prin cultivarea darurilor sale. În armonia muzicii putem întrezări ceva din buna armonie a lumii și din chemarea omului de a o înțelege și a o prețui.
Vocea omenească are, în această privință, o armonie aparte. Ea poartă cuvântul, dar și emoția care îl însoțește, făcându-ne părtași la bucuria sau la durerea semenilor noștri. O interpretare profundă ne poate ajuta să înțelegem o experiență a unui om pe care nu am trăit-o și să privim cu mai multă compasiune oamenii din jurul nostru. Astfel, muzica modelează sensibilitatea noastră și poate deschide sufletul către iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele.
Sfântul Apostol Iacov ne amintește că „Toată darea cea bună și tot darul desăvârșit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor” (Iacov 1, 17). Privit în această perspectivă, talentul aduce cu sine responsabilitate. Darul primit cere să fie cultivat și oferit mai departe spre a-L slăvi pe Dumnezeu care a oferit acest dar. În spatele unei fraze muzicale care ne emoționează se află ani de studiu, repetiții și răbdare. Prin această osteneală, darul personal devine rodnic și pentru comunitate.
Dacă privim atent la biografia celor trei tenori ieșeni, Andrei Apreotesei, Andrei Fermeșanu și Florin Guzgă, observăm că la temelia formării lor au stat studiile teologice. Acestea oferă posibilitatea de a reflecta mai profund la înțelegerea că darul personal sau talentul este înțeles în legătură cu Dumnezeu, dătătorul acestor daruri, și cu slujirea semenilor, în favoarea cărora este destinat darul.
Biserica păstrează o experiență îndelungată a cuvântului cântat. În rugăciune, cântarea exprimă bogăția și profunzimea înțelesurilor duhovnicești și îi adună pe oameni împreună spre a-L lăuda pe Dumnezeu cu recunoștință - euharistie.
Armonia unui ansamblu se construiește prin atenție reciprocă. Fiecare interpret își păstrează timbrul și expresivitatea, ascultând totodată ceea ce cântă ceilalți. Dirijorul îi conduce către o înțelegere comună a lucrării, iar frumusețea interpretării se naște din această conlucrare. Este o imagine care ne poate inspira și în viața cotidiană. În familie și în comunitate, avem nevoie să ne ascultăm cu răbdare, să respectăm talentul sau contribuția fiecăruia și să căutăm binele comun. Muzica ne oferă o experiență vie a acestei conlucrări în armonie.
Și publicul participă la această întâlnire muzicală prin atenția sa. Pentru a asculta și respecta cu adevărat, avem nevoie să lăsăm pentru o vreme deoparte grija lumească și preocupările materiale care ne împrăștie gândurile. Primim astfel răgazul de a ne aduna lăuntric și de a fi prezenți alături de cei care interpretează cântarea.
Astăzi, la acest concert festiv, dorim să exprimăm aprecierea și prețuirea noastră față de cei trei tenori ieșeni și față de invitații lor din această seară.
Ne rugăm lui Dumnezeu să dăruiască tuturor artiștilor credincioși și harnici sănătate și ajutor spre a continua lucrarea lor binecuvântată, iar tuturor celor prezenți în seara aceasta aici pace și bucurie, sănătate și mântuire.
Cu părintești binecuvântări,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Mesaj transmis la concertul extraordinar „Trei Tenori Ieșeni și Prieteni”, miercuri, 07 octombrie 2026, de la Sala Palatului din București.