Muzica pe înțelesul tuturor

Data: 18 Octombrie 2022

Filarmonica „George Enescu” din București prezintă proiectul „Muzica pe înțelesul tuturor”, care cuprinde un prim recital vocal miercuri, 19 octombrie, ora 19:00, în Sala Mică a Ateneului Român, cu  titlul generic „Arta arestată”. Un grup de cântăreți din Corul Filarmonicii, acompaniați la pian de Iulia Olteanu, vor interpreta pagini muzicale semnate de George Enescu, Paul Constantinescu, Mihail Jora și Dan Mizrahy, însoțite de comentariile muzicologului Mihai Cojocaru. Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Ateneului Român, sau online, accesând site-ul www.fge.org.ro - secțiunea „Calendar”. (A. D.)