Muzica psaltică, pe scenă la Piteşti
Piteştenii au avut ocazia ca timp de două zile să fie încântaţi de unele dintre cele mai bune grupuri psaltice din ţară şi din străinătate. Festivalul internaţional de muzică bizantină desfăşurat la Piteşti s-a aflat la a doua ediţie.
Sala Filarmonicii din Piteşti a fost neîncăpătoare pentru melomanii piteşteni şi nu numai care au participat la recitalurile a cinci grupuri psaltice din ţară: Grupul "Ghelasie Basarabeanul" din Piteşti, Grupul de maici "Grigorie Decapolitul" al Mănăstirii vâlcene Bistriţa, Grupul "Ioan Zmeu Protopsaltul" al Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului, Grupul "Nectarie Protopsaltul" din Bucureşti şi Grupul "Tronos" al Patriahiei Române. Această a doua ediţie a Festivalului internaţional de muzică bizantină a adus pe scena piteşteană doi invitaţi din străinătate, Joseph Shattahi, din Damasc, Siria, membru al Grupului "Tronos", şi maica Mariam Skorda, din Grecia. "A fost o prezenţă nesperată. Într-o sală cu aproximativ 500 de locuri, mai bine de 100 dintre acestea au fost ocupate de melomani din localităţile învecinate, unii chiar din Bucureşti. Spre deosebire de prima ediţie, ne bucurăm că sonorizarea a fost mai bună şi astfel şi aprecierile criticilor de muzică au fost pozitive. Aceste lucruri, ca de altfel şi altele, au contribuit la împlinirea obiectivului nostru principal, şi anume promovarea frumuseţii muzicii bizantine în rândul tinerilor, promovarea unei muzici bizantine bine interpretate pentru ca tinerii să o îmbrăţişeze şi eventual să formeze un asemenea grup psaltic", a precizat pr. Octavian Duminică, din cadrul Biroului de catehizare a tineretului al Protoieriei Piteşti. Tematica muzicală a festivalului a avut în centru praznicele Pogorârii Duhului Sfânt şi al Preasfintei Treimi. Galaţi: "Ipostaze interpretative ale muzicii psaltice" În zilele de 6 şi 7 iunie 2012, Arhiepiscopia Dunării de Jos şi Corul de muzică psaltică "Ortodoxia" din Galaţi au organizat, în Sala "Episcop Melchisedec Ştefănescu" a Centrului eparhial, conferinţa "Ipostaze interpretative ale muzicii psaltice", o încercare de reactualizare a muzicii psaltice în contemporaneitate. Lucrările conferinţei au fost deschise de Înalt Preasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, după care pr. prof. dr. Florin Bucescu de la Universitatea de Arte "George Enescu" din Iaşi a creionat chipul marelui Macarie Ieromonahul şi a prezentat câteva elemente de teorie psaltică, precum şi etapele caracterizării unui glas de muzică bisericească. De asemenea, au fost evidenţiate o seamă de personalităţi cu contribuţii marcante în dezvoltarea muzicii psaltice, care au activat la Dunărea de Jos. În cea de a doua parte, pr. prof. Florin Bucescu a prezentat câteva cărţi vechi de muzică psaltică, publicate la anul 1823 de Macarie Ieromonahul, între care amintim "Anastasimatarul", "Irmologhionul - Catavasier" şi "Teoreticonul". În cadrul dezbaterilor a fost prezentat şi studiat "Antologhionul" - un manuscris vechi de muzică psaltică, aflat în fondul de carte veche al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, auditoriul interpretând mai multe cântări din acesta. La lucrările conferinţei au participat membrii Corului de muzică psaltică "Ortodoxia", elevi şi profesori de muzică din cadrul Seminarului Teologic "Sfântul Apostol Andrei", studenţi teologi şi cântăreţi bisericeşti. (Pr. Gabriel Molocea)