Nabucco va asigura 15% din consumul de gaze naturale al României

Data: 15 Iulie 2009

România va beneficia, anual, din cantitatea totală de gaze naturale care va fi transportată prin conducta Nabucco, de 2,58 miliarde de metri cubi de gaze naturale, reprezentând 15% din consumul actual la nivel naţional. „Acordul interguvernamental privind proiectul Nabucco , semnat la Ankara, este completat de un acord tehnic prin care se prevede ca România va beneficia de o capacitate de 2,58 miliarde de metri cubi de gaze anual, capacitate pe care dacă nu o va folosi în întregime, o va putea vinde“, potrivit transportatorului de gaze Transgaz Mediaş (TGN). Nabucco va avea o lungime de 3.300 de kilometri, din care 457 de kilometri vor fi construiţi pe teritoriul României.