Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul
La sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul, numeroase locașe de cult și-au prăznuit hramul, între acestea fiind și mănăstirile de la Valea Mare, județul Covasna, Scărișoara Nouă, Satu Mare și Someșul Cald, județul Cluj.
La sărbătoarea „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, Preasfințitul Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a săvârșit Sfânta Liturghie la mănăstirea din localitatea Valea Mare județul Covasna, cu ocazia hramului. Ierarhul a fost înconjurat de un sobor de ieromonahi, preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, PS Episcop Andrei i-a îndemnat pe credincioși să ia aminte la viața Sfântului Proroc Ioan Botezătorul și a părințiilor Zaharia și Elisabeta care nu au deznădăjduit și, pentru că s-au rugat, Dumnezeu i-a binecuvântat cu un fiu care a fost ultimul prooroc al Vechiului Testament (Matei 11, 13) „făclia care este aprinsă și luminează” (Ioan 5, 35).
Slujire la Schitul Bălata, Hunedoara
Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Biserica „Sfântul Irodion de la Lainici” și „Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian” a Schitului Bălata din județul Hunedoara, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Ierarhul le-a vorbit credincioșilor prezenți despre modelul de misiune și de jertfelnicie oferit de Sfântul Ioan Botezătorul, care rămâne în istoria mântuirii neamului omenesc ca o personalitate marcantă prin atitudinea sa verticală și ca un premergător al venirii în lume a Mântuitorului Iisus Hristos. De asemenea, ierarhul i-a îndemnat pe cei prezenți să-și ia ca modele de trăire duhovnicească viețile sfinților, „cei care au dobândit darurile Învierii și biruinței Mântuitorului asupra păcatului și a morții și au ajuns la înălțarea cugetelor lor spre cele dumnezeiești printr-o purtare aleasă și prin viața lor închinată Domnului”.
Hram la Scărișoara Nouă, Satu Mare
Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Scărişoara Nouă cu ocazia hramului. Ierarhul a fost întâmpinat de un grup de tulnicărese venite Gârda, judeţul Alba care au cântat din tulnicele lor de brad. Din soborul de peste 42 de preoţi şi diaconi au făcut parte Marian Crainic, protopopul Careiului, Ioan Socolan, protopopul de Satu Mare, arhim. Timotei Bel, stareţul mănăstirii şi exarh al mănăstirilor din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, pr. Constantin Lăpuştea, parohul bisericii „Înălţarea Sfintei Cruci” din San Jose, California, Statele Unite ale Americii, stareţi de mănăstiri, preoţi din parohiile din jur şi din Protopopiatul Carei, preoţi din Satu Mare şi din Baia Mare. În rândul credincioşilor veniţi la hram s-au aflat maicile stareţe ale mănăstirilor din Eparhie. Sfânta Liturghie a fost săvârşită în altarul de vară al mănăstirii. Credincioșii din Parohia Strâmtura, în frunte cu preotul Marius Covalcic şi profesorul de religie Gheorghe Tăut, au făcut o procesiune cu ocazia hramului. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul de muzică psaltică „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, condus de diac. drd. Adrian Dobreanu. Înainte de Sfânta Liturghie, a fost sfinţită icoana Sfântului Ierarh Iosif Mărturisitorul, ocrotitorul Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului. În timpul Sfintei Liturghii, ierarhul a hirotonit întru preot pe diaconul Viorel Longhin Vasile Spătaru, pe seama Mănăstirii Habra – Groşi, Baia Mare.
În cuvântul de învăţătură, PS Iustin Sigheteanul a vorbit credincioşilor despre minunea făcută de Dumnezeu cu naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, Înainte Mergătorul Domnului, ultimul proroc al Vechiului Testament, despre părinţii săi drept credincioşi, despre perioada petrecută în pustie, sfinţenia sa, importanţa naşterii de copii în prezent şi despre probleme de actualitate, cum ar fi Sinodul Ortodox din Creta şi importanţa lui. Din partea obştii mănăstirii şi a stareţilor şi stareţelor, PS Iustin Sigheteanul a primit o icoană a Sfântului Iosif Mărturisitorul, ocrotitorul Eparhiei Maramureşului şi Sătmarului.
Hram la Someșul Cald, Cluj
La Nașterea Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, mănăstirea din localitatea clujeană Someșul Cald și-a serbat hramul de vară. Așezământul monahal, înființat în anul 2013, s-a bucurat de prezența, la Sfânta Liturghie, a Preasfințitului Vasile Someșanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. Slujba s-a oficiat pe o scenă din curtea mănăstirii, iar alături de PS Vasile Someșanul a fost un sobor de peste 20 de preoți de la parohiile din împrejurimi. Cuvântul de învățătură a fost rostit de pr. prof. univ. dr. Stelian Tofană, de la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Cluj-Napoca. La slujbă, au asistat sute de credincioși cât și autorități locale și județene.
Manifestările cu ocazia hramului de vară al mănăstirii au debutat cu slujba privegherii la care a fost prezent arhim. Dumitru Cobzaru, exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului. În cuvântul de învățătură acesta le-a vorbit celor prezenți despre familia creștină: „Familia creștină ar trebui să se raporteze la familia Sfântului Ioan Botezătorul în mai multe aspecte. Primul este cel al vieții celor doi părinți Zaharia și Elisabeta, al unei vieții de cumințenie și de rugăciune. Al doilea lucru pe care familia creștină ar trebui să îl aibă în vedere este acela că un copil ar trebui să fie rod al rugăciunii părinților. Astăzi acest lucru este o problemă, pentru că de cele mai multe ori, copiii născuți astăzi sunt rodul întâmplării, și atunci se văd și rezultatele. Și a treia învățătură este că pruncul (Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul) s-a umplut de Duhul Sfânt încă din pântecele maicii sale. Noi știm că la botez copilul se umple de Duh Sfânt, dar uite că la Sfântul Ioan ni se demonstrează că încă din pântecele maicii copilul se umple de duh. Așadar mamele ar trebui să ia aminte la acest lucru: să participe la slujbele Bisericii și să se împărtășească cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos. Și atunci, pruncul din pântecele maicii se umple de Duh Sfânt”. Mănăstirea de maici „Sfântul Vasile cel Mare” de la Someșul Cald a fost înființată în urmă cu trei ani. Potrivit stareței, stavrofora Maria Vulcu, până în prezent au fost construite câteva chilii, ateliere și un paraclis. În urmă cu doi ani.
Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a sfințit piatra de temelie pentru o biserica de zid care se află în prezent la stadiul de acoperire.