NATO: Rusia trebuie să-şi retragă trupele din Moldova

Data: 31 Octombrie 2008

Secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, aflat joi într-o vizită la Chişinău, a declarat că Rusia ar trebui să-şi respecte angajamentele şi să-şi retragă trupele şi armamentul de pe teritoriul Republicii Moldova. Reprezentantul Alianţei Nord-Atlantice a făcut referire la angajamentele asumate de Rusia la summitul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) din 1999, de la Istanbul, de a-şi retrage trupele din regiunea separatistă transnistreană situată în estul Republicii Moldova. „Sper în mod sincer ca, pe baza principiilor convenite de comun acord la Istanbul, să fie găsită o soluţie“ la conflictul din stânga Nistrului, a afirmat Jaap de Hoop Scheffer în timpul scurtei sale vizite la Chişinău. După cum a transmis şi RIA Novosti, secretarul general al NATO şi-a exprimat convingerea că reglementarea diferendului transnistrean este posibilă în cadrul actualului format de negocieri de 5+2 (Chişinău, Tiraspol, OSCE, Rusia, Ucraina, ca mediatori, plus UE şi SUA, ca observatori).

La 16 ani de la sângerosul război de pe Nistru, soldat cu 1.500 de morţi, Rusia are încă dislocaţi în Transnistria 1.500 de militari, care fac parte din aşa-zisul contingent de menţinere a păcii. Moscova susţine că o retragere a forţelor sale din Transnistria ar provoca instabilitate în regiune. În cadrul vizitei sale la Chişinău, secretarul general al Alianţei a avut întâlniri cu preşedintele moldovean Vladimir Voronin, cu ministrul Apărării, Vitalie Vrabie, şi cu cel de Externe, Andrei Stratan. În cursul convorbirilor cu şeful statului moldovean, Jaap de Hoop Scheffer a declarat că NATO respectă statutul de neutralitate al Republicii Moldova, subliniind totodată disponibilitatea Alianţei de a continua cooperarea cu Chişinăul.