Navigând pe „Calea apelor” în Banatul Montan

Un articol de: Roxana Novacovici - 04 Feb 2019

Cinema 3D Luna din Caran­sebeș a devenit, la sfârșitul săptămânii, un mic port în care ca­ransebeșenii, și nu numai, s-au îm­barcat într-o călătorie pe „Calea apelor” în Banatul Montan, călătorie realizată prin lansarea celui de-al doilea episod din trilogia intitulată „Banatul Montan”, regizată de Sabin Dorohoi. Evenimentul a debutat cu un cuvânt de prezentare a activității desfășurate de regizorul Sabin Dorohoi și de sora lui, Ancuța Dorohoi, rostit de Ioan Cojocariu, directorul Casei de Cultură „George Suru” din municipiul Caransebeș.

Printre spectatori s-au numărat Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, și alți reprezentanți ai Episcopiei Caran­sebeșului, primarul municipiului, Felix Borcean, city-managerul Andrei Ungur, surorile franciscane, reprezentante ale Bisericii Romano-Catolice din Caransebeș, oameni de cultură, elevi și mulți alți iubitori ai Banatului de Munte, care s-au putut bucura și de redifuzarea primului episod, „Drumul romanilor”.

„Calea apelor” vine ca o continuare a poveștilor despre Banatul de Munte, urmărind, de această dată, cursurile a cinci râuri din județul Caraș-Severin și prezentând 26 de obiective turistice aflate pe cursurile sau în vecinătatea acestora. Pe lângă tema abordată, cel de-al doilea episod aduce și alte modificări comparativ cu primul, precum existența unei prezentatoare, care străbat toate aceste obiective alături de oameni ai locurilor. Astfel, documentarul devine un dialog între prezentatoare, care cercetează istoria, legendele și poveștile acelor locuri, și oameni care aparțin, într-un fel sau altul, zonelor parcurse. La final, cei prezenți au avut ocazia de a adresa întrebări și felicitări regizorului Sabin Dorohoi și de a face fotografii cu prezentatoarea documentarului.

Premiera națională a celui de-al doilea episod a avut loc luni, 28 ianuarie, la Cinema Dacia din Reșița, fiind, apoi, prezentat joi, 31 ianuarie, începând cu ora 18:00, în Aula Magna a Univer­sității de Vest, încununând lansarea celui de-al doilea episod cu speranța realizării și a ultimei părți din trilogia „Banatul Montan”, pentru ca, astfel, în anul 2021, atunci când Timi­șoara va fi Capitală Culturală Europeană, documentarul să reprezinte „cartea de vizită” a zonei noastre, cu scopul atragerii unui număr mare de turiști.