Ne lipseşte o infrastructură de transport de 40 miliarde de euro
Necesarul de investiţii în infrastructura feroviară şi rutieră din România este de aproximativ 40 miliarde de euro în următorii 10 ani, iar ţara noastră va trebui să se împrumute la partenerii externi pentru realizarea acestor obiective, a declarat ministrul transporturilor, Lucian Bode.
„Pe o analiză pe care noi am făcut-o şi am văzut-o şi eu, în următorii 10 ani nevoia de investiţii în România în infrastructura rutieră şi feroviară depăşeşte 36 de miliarde de euro. Noi trebuie să ne aşezăm la masă toţi şi să spunem: acesta este planul, îşi permite România? Pentru că din fonduri europene o să avem bani, dar puţini; din buget vor fi bani, dar puţini. Şi atunci va trebui să ne îndreptăm către parteneri financiari externi, care să ne finanţeze, să ne împrumutăm, într-un cuvânt. Să spunem pe nume: să creştem gradul de îndatorare al ţării“, a precizat ministrul transporturilor, la Digi 24.
Aceasta în condiţiile în care, în prezent, gradul de îndatorare al ţării este sub media europeană, a adăugat el.
„Spun că noi am avea nevoie de aproximativ 40 de miliarde de euro ca să ne punem la punct în următorii 10 ani tot ce înseamnă infrastructura feroviară şi rutieră. Cred că România îşi permite acest lucru. Dacă nu vom face noi acest lucru, indiferent de culoarea politică, şi nu ne vom aşeza la masă, copiii noştri, peste 15 ani, vor vorbi despre lipsa infrastructurii moderne în România“, a precizat Bode.
Ministrul a povestit că a fost blocat şi el, de sărbători, în aglomeraţia de pe Valea Prahovei.