Ne mutăm din… Lăpuşneanu?!

Despre spiritul nostru civic vorbim şi scriem din ce în ce mai puţin. Rare sunt personalităţile culturale care reacţionează la abuzuri, improvizaţii, impostură.

Dacă intervii, dacă lansezi polemici cuviincioase, dacă semnalezi, eşti tratat deseori cu suficienţă, ţi se răspunde ipocrit, devii incomod („Ce mai vor şi intelectualii ăştia?“)… În vremea în care actuala stradă Lăpuşneanu era o uliţă pavată cu bune intenţii, ieşenii şi oaspeţii lor (din Cernăuţi, Viena sau Chişinău, din Bucureşti, Constanţa sau Timişoara) se simţeau bine promenându-se, decent, pe axul cuprins între Piaţa Unirii şi Piaţa Fundaţiilor Regale. Din păcate, modificările sitului au dus la desfigurarea parţială a legendarei căi de promenadă şi desfătare patriarhală. În vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cimitirul parohiei Bisericii „Banu“ (Duminica tuturor sfinţilor) a fost strămutat la marginea urbei, aşa cum s-a întâmplat cu toate ţintirimele situate în vatra târgurilor de odinioară… În locul păstorit azi de părintele Dumitru Merticariu au apărut agresiuni diverse: restaurantul „Corso“, clădirea Romtelecom şi blocuri, extinderea Colegiului Naţional. Toate cele trei vecinătăţi au impietat spaţiul sacru, aflat acum în ample lucrări de restaurare. Din fericire, din vechiul tronson numit „Lăpuşneanu“ au fost conservate, pe lângă biserică, alte două clădiri (instituţii) monument: Muzeul Unirii (în curând vizitabil) şi Casa Artiştilor Plastici (unde, la parter, la Galeriile „Tonitza“ şi „Dana“, au loc adevărate evenimente culturale, iar nu improvizaţii precum în alte… „locaţii“). Când vom pricepe că strada cu numele Lăpuşneanului nu este doar a locatarilor de aici, a patronilor (mai mult sau mai puţin conjuncturali), ci a tuturor ieşenilor şi vizitatorilor (români sau străini)? Când vom lumina, coerent, calea de promenadă? Când vom amenaja, civilizat, cele două parcări improvizate, „animate“ de chioşcurile (şandramale) ale pasionaţilor anticari, parcări frecventate nocturn de automobilişti manelişti, certaţi cu liniştea publică, parcări agresate de cerşetori, de câini răscolind prin containere, de boschetari, hoţi de buzunare, cheflii pornografi? Dacă măsurăm străduţa lucid, peripatetic, constatăm frecvenţa spaţiilor de relaxare de tip „Iaşul“, „Ad hoc“, „Corso“, „Tuffli“ (recent extinsă în axul străzii, parcă pentru a incomoda promenada, pentru a invita clienţii să se uşureze după maşinile din parcările insuficient luminate şi protejate sau în gangurile blocurilor înghesuite între „Lăpuşneanu“ şi Râpa Galbenă - aici se cuvin felicitări Primăriei şi Consiliului Local pentru reuşita finalizării lucrărilor de restaurare). În lipsa spaţiilor verzi, a unui paviment unitar (de la un capăt la altul al străzii), în absenţa grupurilor sanitare suficiente pentru clientela prăvăliilor dintre blocurile de locuit (ale căror faţade umilesc pur şi simplu - a se vedea şi fostul cinematograf!), lucrurile prozaice ne invadează, ne revoltă şi ne duc, din nou, la poeticeasca întrebare a lui Octavian Goga: „Să ne mutăm în altă ţară?“…