Necesitatea orei de religie în şcoli, la întrunirea Protopopiatului Iaşi 1
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, la Centrul de conferinţe „Providenţa“ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei s-a desfăşurat luni, 23 februarie 2015, întâlnirea lunară cu preoţii. Părintele Cătălin Adumitroae de la Parohia Vlădeni a prezentat referatul cu tema „140 de ani de autocefalie şi 90 de ani de patriarhat“. „Pe seama acestei teme, au fost prezentaţi toţi patriarhii României, cu activitatea lor deosebită în timpul cât s-au aflat în demnitatea de întâistătători ai Bisericii noastre“, a menţionat pr. Toma Gradinaciuc, protopop al Protopopiatului Iaşi 1. În continuare, s-a prezentat proiectul social-misionar şi filantropic pentru perioada Postului Mare şi s-a vorbit despre programul liturgic, punându-se accent pe Taina Sfintei Spovedanii. Un alt punct a fost legat de activitatea cercurilor pastorale, amintindu-se că Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan doreşte ca fiecare parohie să găzduiască cel puţin o dată pe an o întrunire a cercului pastoral-misionar din care face parte. De asemenea, s-a vorbit despre implicarea responsabilă a preoţilor în conştientizarea părinţilor despre necesitatea predării orei de religie în şcoli. Despre cererile pe care părinţii trebuie să le semneze pentru înscrierea copilului lor la ora de religie a vorbit părintele Cristian-Alexandru Barnea, inspector pentru disciplina religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi. (C. Ciofu)