Necesitatea unei mărturii comune a dialogului intercreştin
Reprezentanţa Patriarhiei Române la Sfintele Locuri din Ierusalim a fost miercuri, 31 august, gazda unei delegaţii a Bisericii Evanghelice Luterane din Iordania şi Ţara Sfântă, condusă de Episcopul dr. Munib A. Younan, preşedintele Federaţiei Mondiale Luterane. Delegaţia a fost întâmpinată de către Înalt Preacuviosul Părinte Ipopsifiu Ieronim Creţu, reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte şi Superior al Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim, Ierihon şi Iordan.
În cadrul întâlnirii, s-au discutat probleme bisericeşti de misiune şi asistenţă socială în Ţara Sfântă, dar şi de mărturie comună a dialogului intercreştin, pe linia idealului evanghelic de unitate creştină proclamat de Domnul nostru Iisus Hristos. Eminenţa Sa, Episcopul dr. Munib A. Younan, a felicitat Biserica Ortodoxă Română pentru realizările sale în Ţara Sfântă şi pentru înfiinţarea Aşezământului Românesc destinat pelerinajului organizat la Ierihon. Totodată, şi-a exprimat dorinţa de a vizita într-un timp cât mai apropiat aşezământul, susţinând că acesta aduce onoare şi demnitate nu numai ortodocşilor români, ci şi tuturor creştinilor din Ţara Sfântă. Eminenţa Sa a afirmat, de asemenea, că doreşte să se întâlnească cu Preafericitul Părinte Daniel pentru a discuta probleme de slujire diaconală a Bisericii în lumea contemporană la început de secol XXI, lansând o invitaţie şi din partea sa cu privire la o vizită a Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române la Ierusalim. Federaţia Luterană Internaţională, condusă de către Episcopul dr. Munib A. Younan din 2010, este o organizaţie care reuneşte 145 de biserici din 79 de ţări, reprezentând peste 70 de milioane de creştini şi avându-şi centrul în Geneva. Această federaţie a fost fondată în Lund (Suedia) în 1947, după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. Activitatea sa se dezvoltă în jurul sprijinirii relaţiilor ecumenice şi interreligioase, precum şi în scopul dezvoltării slujirii diaconale şi a sprijinirii asistenţei umanitare în lume. Eminenţa Sa dr. Munib A. Younan, născut în 1950 în Ierusalim, a fost ales în 1998 episcopul Bisericii Evanghelice Luterane din Iordania şi din Ţara Sfântă, în 2004 a devenit vicepreşedintele regiunii asiatice a Federaţiei Luterane Internaţionale, pentru ca la 24 iulie 2010 să fie numit preşedintele federaţiei. Este autorul a mai multe volume, dintre care putem aminti "Witnessing for Peace: In Jerusalem and in the World" (Augsburg Fortress Press, 2003), unde prezintă contextele istorice şi sociale ale situaţiei creştinilor din Ţara Sfântă, elaborând o teologie a nonviolenţei, centrată pe chemarea la mărturisire şi la iertare. Este recunoscut ca un lider al dialogului interreligios, fiind cofondator al Consiliului Instituţiilor Religioase din Ţara Sfântă, alături de doi rabini-şefi ai Israelului, de diverşi capi ai Bisericilor locale, de judecătorul suprem al Curţii Islamice din Palestina şi de alţi lideri musulmani.