Necesitatea unui ritual corect în Taina Spovedaniei

La începutul lunii în curs, la Institutul "Sfântul Serghie" din Paris, ieromonahul Nectarie Petre, stareţul Mănăstirii Crasna, a susţinut public teza de doctorat în teologie "Taina Spovedaniei – istoria rânduielii în România şi rolul său teologic în Biserica Ortodoxă". Lucrarea de cercetare ştiinţifică în teologia pastorală a fost coordonată de părintele Nicolas Ozoline, iar între membrii comisiei s-au numărat părintele Ioan Bizău de la Facultatea de Teologie din Cluj-Napoca şi M. Joost van Rossum de la Institutul "Sfântul Serghie". În cele 299 de pagini, teza conţine o introducere, patru capitole, o concluzie şi o bibliografie vastă în limbi de circulaţie internaţională. În introducere, autorul mărturiseşte că nu şi-a propus să descrie în amănunt evoluţia rânduielii Mărturisirii, ci obiectivul principal declarat este acela de a dovedi necesitatea unui ritual corect, în conformitate cu doctrina Bisericii. Primul capitol explică metoda de cercetare istorică şi descrie doctrina şi penitenţa în scrierile Noului Testament şi în cele ale Sfinţilor Părinţi ai Bisericii primare. Într-o analiză istorică de valoare, autorul identifică practicile penitenţiale din Vechiul Testament şi valorificarea lor în viaţa Bisericii. Mărturisirea publică şi cea particulară sunt analizate pe baza izvoarelor canonice. Al doilea capitol studiază evoluţia rânduielii mărturisirii în Molitfelnicele tipărite pe teritoriul românesc în secolele XVI-XX. Părintele stareţ a furnizat informaţii complete bazate pe manuscrise şi traduceri româneşti în tablouri sinoptice bine realizate şi o listă completă a Molitfelnicelor româneşti publicate până astăzi. Dacă primele două capitole au un caracter istoric pronunţat, al treilea capitol este unul eminamente teologic, care tratează paternitatea spirituală în literatura ascetică şi pastorală, punând accent pe următoarele direcţii: duhovnicul ca terapeut sau judecător; Tainele Bisericii, izvor de vindecare; mărturisire sau interogatoriu – problema chestionarului la mărturisire; personalitatea duhovnicului şi harismele sale. Cel de-al patrulea capitol, "Penitenţă şi vindecare", are patru părţi: Epitimia – terapia vindecării; Euharistia – completarea mărturisirii, în care autorul pune accentul pe diferitele înţelesuri ale raportului dintre Mărturisire şi Împărtăşanie; Pilde contemporane pentru împărtăşire frecventă, în care părintele ieromonah analizează operele Sfântului Nicodim Aghioritul (sec. al XVIII-lea), Sfântul Ioan de Kronstadt (sfârşitul sec. al XIX-lea) şi ale părintelui Alexandre Schmemann (sec. XX), toţi trei adepţi ai unei cuminicări dese. Lucrarea părintelui Nectarie, conducător al unei importante comunităţi monahale, care, deşi tânăr, are o bogată experienţă de duhovnic, este de o mare valoare, întrucât tratează un subiect actual referitor la relaţia dintre Mărturisire şi Euharistie şi problema cuminecării frecvente. Având în vedere calitatea lucrării, acurateţea informaţiilor, acribia ştiinţifică reflectată în numeroase note, bogata bibliografie consultată, comisia a apreciat munca părintelui Nectarie Petre cu calificativul "Foarte bine". (pr. Cezar Ţăbârnă)