Neclintit ca un stâlp de piatră
Avva Pimen a locuit în deșert împreună cu frații săi după trup (erau șapte cu toții), aflați sub autoritatea avvei Anub, cel mai vârstnic dintre ei. Cu toate că Pimen era cel mai cunoscut și câștigase respectul întregii comunități monahale pentru înțelepciunea și discernământul său, el se supune celui mai mare dintre frați și încearcă să trăiască în armonie. De fapt, prima relatare despre acest grup o găsim în colecția alfabetică a Patericului, în dreptul slovei A, la avva Anub. Îl găsim pe ascet manifestându-se straniu. După distrugerea Sketisului de către barbari, frații se așază la Terenuti, într-un templu păgân. În templu se găsește o statuie, iar Anub se trezea în fiecare dimineață și arunca cu pietre în ea. Seara mergea în fața aceleiași statui și zicea „Iartă-mă”. Și a făcut asta o săptămână întreagă. „Sâmbăta, când s-au întâlnit cu toții,
avva Pimen l-a întrebat pe avva Anub: «Avva, te-am văzut toată săptămâna cum azvârleai cu pietre în fața statuii și după aceea cum îi cereai iertare. Un om credincios face așa ceva?» Bătrânul i-a răspuns: «Am făcut aceasta pentru voi. Ați văzut că am azvârlit cu pietre în fața statuii: oare a scos ea vreun cuvânt ori s-a mâniat?» Avva Pimen a zis: «Nu». «Apoi i-am cerut iertare. S-a tulburat ea oare sau a zis: Nu te iert?» Avva Pimen a răspuns: «Nu». Atunci bătrânul a continuat: «Noi suntem șapte frați; dacă vreți să rămânem împreună, trebuie să fim ca statuia aceasta care, și dacă o cerți, și dacă o slăvești, nu se tulbură deloc»”. Concluzia avvei Pimen la bătrânețe a fost: „Am stat împreună toată viața, lucrând după cuvântul pe care ni l-a spus bătrânul”.
Ideea centrală a întâmplării pe care o aflăm la avva Anub este reluată de avva Pimen într-o apoftegmă scurtă, recuperată de Jean-Claude Guy: „Cine locuiește împreună cu alții trebuie să fie ca un stâlp de piatră: de-i înjurat, să nu se mânie; de-i lăudat, să nu se înalțe”.
Reacțiile la cald, izbucnirile de furie, înfierbântarea enervată ori amețeala de pe urma laudelor sunt cel mai adesea mișcări pătimașe ale sufletului, care provoacă foarte multă durere și suferință celor care locuiesc în vreo comunitate oarecare. La o prima vedere aceste mișcări ale sufletului par a fi semne de vitalitate. Expansivitatea aceasta nu este controlabilă de cele mai multe ori, iar omul se lasă târât de pornirile sale și apoi sfârșește mistuit de regrete. Avva Pimen recomandă mereu puțină distanță față de tine însuți, o anumită înstrăinare, în care se pot sălășlui pacea și liniștea.
Să fii ca un stâlp de piatră înseamnă să dobândești neclintirea, să poți să te întemeiezi în Dumnezeu și să nu te mai lași purtat de vânturile superficiale. Neclintirea despre care vorbește avva Pimen nu este capătul drumului, mai degrabă este începutul lui. Adică, fiind în felul acesta, îți conservi energie și timp pe care le poți apoi dedica lui Dumnezeu, împreună cu restul ființei tale.