Necropola regală şi arhiepiscopală din Argeş

Data: 28 Iunie 2011

Înalt Preasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, a vizitat luni, 27 iunie, şantierul deschis în municipiul Curtea de Argeş pentru noua catedrală închinată Sfintei Muceniţe Filofteia şi Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil.

Cu această ocazie, a avut loc o întâlnire consultativă între chiriarhul locului şi Ion Tucă, directorul Casei Regale, şi s-a făcut un raport asupra lucrărilor executate până în prezent. De asemenea, echipa de arhitecţi, responsabili de noua construcţie, a analizat calitatea de execuţie a lucrării şi au adus câteva modificări proiectului general, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului. Noua catedrală va adăposti moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia şi va avea rol de necropolă regală şi arhiepiscopală, acest lăcaş de cult fiind rezultatul protocolului încheiat în data de 10 mai 2009 între Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului şi Casa Regală a României. Cu această ocazie, a fost aşezată piatra de temelie a noii bisericii, la eveniment fiind prezenţi Principesa Margareta şi Principele Radu al României. În acest parteneriat încheiat între cele două instituţii s-a hotărât ca toate cheltuielile de proiectare să fie suportate de Casa Regală, iar cele de construcţie, de Eparhia Argeşului şi Muscelului. Responsabilitatea ridicării acestei catedrale este încredinţată Biroului construcţii şi patrimoniu din cadrul eparhiei, coordonat de părintele consilier arhid. Caliopie Cristian Ichim. "Având în vedere că lucrările la zidărie sunt într-un stadiu avansat, putem spune că ne-a ajutat Dumnezeu având vreme bună pentru construcţie. Nădăjduim şi în continuare să avem aceeaşi bucurie a realizării celor propuse. Înalt Preasfinţitul Părinte Arhiepiscop Calinic a binecuvântat lucrările începute aici şi ne-a încredinţat că va duce rugăciuni la Bunul Dumnezeu să ne împlinim scopul propus pentru anul acesta, de a pune acoperişul peste lucrările începute", a precizat părintele consilier arhid. Caliopie Cristian Ichim. (Pr. Ciprian Necula, Ioan Buşagă)