Negocieri pentru eliminarea vizelor în SUA
Ministrul de externe Cristian Diaconescu a declarat că va fi înfiinţat un grup de lucru care să încerce să rezolve aspectele tehnice şi procedurale legate de eliminarea vizelor pentru cetăţenii români în SUA. "Deocamdată, legislaţia americană nu s-a schimbat. Dar având în vedere raporturile excepţionale dintre cele două state, am hotărât împreună înfiinţarea unui grup de lucru pe dimensiune consulară, care să încerce să rezolve aspectele tehnice şi procedurale legate de această chestiune. Este prima oară când ei sunt de acord cu aceste lucruri", a spus ministrul Diaconescu, după o întrevedere avută, miercuri, cu secretarul de stat american Hillary Clinton.