Nemulțumiri ale sindicaliștilor din educație
Sindicatele din educaţie au trimis o scrisoare deschisă premierului Viorica Dăncilă în care susțin că o parte dintre prevederile acordului încheiat între organizaţiile sindicale din sector şi Guvern la finele lunii noiembrie 2018 sunt încălcate şi solicită de urgenţă discuţii pe acest subiect.
Una dintre prevederile nerespectate se găseşte la punctul 5 al acordului, prin care Guvernul s-a angajat că, de la 1 septembrie 2019, sporurile, indemnizaţiile şi celelalte drepturi salariale care se cuvin personalului din învăţământ se calculează în raport cu salariul de bază în plată.
De asemenea, sindicatele din educaţie avertizează asupra încălcării prevederilor de la punctul 7, litera h, referitoare la acordarea cadrelor didactice, de la 1 septembrie 2019, a şase salarii medii brute pe economie la momentul pensionării, precum şi a celor menţionate la punctul 9, prin care Guvernul se angajează să plătească, până la data de 31 ianuarie 2019, sumele rezultate din sentinţele judecătoreşti definitive până la data de 31 decembrie 2018.