Nemulțumiri la Poșta Română

Data: 11 Octombrie 2023

Sindicaliștii din Poșta Română au declanșat luni o serie de acțiuni de protest programate să aibă loc zilnic, în această săptămână, în fața Ministerului Cercetării, Ino­vării şi Digitalizării. 

Pe lista nemulţumirilor acestora se află actualul sistem de salarizare care a condus la situaţia în care circa 17.000 dintre angajaţii Poștei Române, adică 80% din personal, se află la salariul minim pe economie, indiferent de funcţie, studii, responsabilităţi, experienţă, potrivit Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România (SLPR). Sindicaliştii mai reclamă lipsa politicilor coerente de dezvoltare a companiei, lipsa de transparenţă şi predictibilitate în actul de management, precum şi lipsa dialogului social la nivelul Poştei.

„Desfăşurăm acţiunea de protest în faţa Ministerului Digitalizării, pentru că este acţionarul majoritar al companiei, de la care vrem să obţinem atenţie şi implicare mai fermă în perioada următoare”, a spus pentru Agerpres, Ionel Oţelea, preşedintele interimar al SLPR.

Protestul de luni a fost urmat de un dialog cu ministrul cercetării, Bogdan Ivan, care a spus că va cere managementului companiei să găsească soluții pentru creşterea salariilor angajaţilor.

„Problemele în Poşta Română trenează de 33 de ani. Eu sunt de trei luni la minister şi împreună cu sindicatele şi cu managementul vom găsi soluţii ca să trecem perioada asta foarte dificilă. (…) Cel mai important element este faptul că nici o decizie legată de viitorul Poştei Române nu se va lua decât în dialog tripartit - acţionar, management şi sindicate”, a afirmat Ivan.

Poşta Română se află în proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Cercetării (93,52% din acţiuni) şi Fondul Proprietatea (6,48%). (C. Z.)