Nemulţumiri privind promovarea turistică

Un articol de: Cristina Zamfirescu - 21 Iunie 2017

Promovarea turistică a României la nivel internaţional este palidă, iar desfiinţarea birourilor de turism din străinătate s-a făcut pe motivaţii de natură personală, atenţionează patronatele din industria de profil, care solicită, totodată, numirea la conducerea Ministerului Turismului a unor specialişti în domeniu. Turismul are potenţial să contribuie cu mai mult de 2% la PIB-ul României, trebuie doar să fie considerat o prioritate a economiei naţionale şi tratat ca atare, cu maximă responsabilitate, subliniază, într-un comunicat de presă transmis Agerpres, reprezentanţii Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, ai Organizaţiei Patronale a Turismului Balnear din România, ai Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural şi ai Federaţiei Industriei Hoteliere din România.