Nemulţumirile studenţilor la început de an universitar
Potrivit unui studiu realizat de Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), numărul locurilor de cazare în cămine a crescut în ultimii patru ani cu doar 4,3%, iar instituţiile de învăţământ superior de stat soluţionează pozitiv doar aproximativ 70% din cererile de cazare. Acelaşi studiu arată că unele universităţi de stat nu reuşesc să acopere nici măcar 50% din totalul solicitărilor, unele universităţi de stat fiind în situaţia de a nu deţine niciun cămin.
O altă problemă semalată de ANOSR se referă la o serie de universităţi care percep texe de rulment în căminele studenţeşti, deşi acest lucru a fost interzis de Ministerul Educaţiei, în 2010. În ceea ce priveşte situaţia cantinelor, există universităţi care nu deţin o astfel de unitate, printre acestea numărându-se Universitatea "George Bacovia" din Bacău şi Universitatea Arte "George Enescu" din Iaşi.