Nepoata preşedintelui Voronin, în topul copiilor miliardari de la Chişinău

Data: 25 Iulie 2009

Ecaterina Voronin, nepoata preşedintelui în exerciţiu al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, ocupă locul al doilea în topul copiilor miliardarilor din această ţară, potrivit unui studiu realizat de publicaţia americană intitulată „Novoe russkoe slovo“ (NRS), scrie „Jurnal de Chişinău“. „Este brunetă, înaltă şi slabă, moştenitoare a unui fabulos imperiu“, o descriu jurnaliştii americani pe nepoata lui Vladimir Voronin. Deşi Republica Moldova nu figurează în topul fostelor state ale URSS „furnizoare“ de miliardari, NRS a nominalizat cele mai bogate două familii din această ţară şi pe moştenitorii acestora. Potrivit jurnaliştilor americani, cea mai bogată este familia lui Anatol Stati şi menţionează că Gabriel Stati, în vârsta de 32 de ani, este principalul moştenitor al averii familiei. În ceea ce o priveşte pe nepoata preşedintelui moldovean, autorii articolului invocă o serie de zvonuri, potrivit cărora, în primăvara lui 2007, Oleg Voronin ar fi sărbătorit, împreună cu familia, primul său miliard de dolari. „Fiica lui Oleg Voronin, om de afaceri şi bancher, a absolvit Liceul «A. Puşkin» de la Chişinău şi a plecat la studii la Londra. Ecaterina a declarat, într-un interviu acordat unui post de televiziune local, că este posibil să nu se mai întoarcă în Moldova“, scrie NRS. Publicaţia îi nominalizează pe cei mai bogaţi moştenitori şi din alte state ale CSI şi ţările Baltice şi precizează că, în ultimii trei ani, în topul est-european al miliardarilor au figurat şase ucraineni, cinci români, patru polonezi, doi cehi, un om de afaceri din Serbia, unul din Muntenegru şi unul din Bulgaria, pe când moldoveni, „la fel ca înainte, nu sunt“.