New Yorkul, transformat în oraş-fantomă
După ce a provocat opt decese şi a determinat evacuarea forţată a cel puţin 1,5 milioane de persoane, uraganul Irene a lovit, sâmbătă seară, New Yorkul, transformat într-un oraş-fantomă măturat de ploi torenţiale. "Extremitatea uraganului a sosit peste noi", a declarat primarul New Yorkului, Michael Bloomberg, într-o conferinţă de presă. Primarul a cerut locuitorilor să rămână neapărat la domiciliu. "Nu ieşiţi pe străzi, rămâneţi acasă sau în centrele de primire", a cerut el, adăugând că este "prea târziu pentru a pleca" pentru cei care nu au respectat instrucţiunile de evacuare în zonele de inundaţii. În timp ce vânturile puternice suflau asupra oraşului, primarul a declarat că se aşteaptă la o creştere semnificativă a apelor în cursul dimineţii. "Transportul public oprit, aeroporturile închise, mii de evacuări, New Yorkul, de obicei atât de festiv sâmbătă seară, semăna cu un oraş mort", notează AFP. Circa 370 mii de persoane au primit ordinul primarului de evacuare din zonele inundabile ale oraşului, ceea ce n-a mai văzut niciodată oraşul New York. Unii au părăsit oraşul, alţii s-au refugiat la rude, în hoteluri luate cu asalt sau în cele o sută de mici centre de primire deschise de primărie.