Nivel-record la angajări
În primele cinci luni ale acestui an, angajatorii români au creat 113.000 de noi locuri de muncă, numărul de angajaţi din economie ajungând la un nivel-record al ultimilor aproape 20 de ani, de 4,846 milioane de persoane în luna mai, arată datele Institutului Naţional de Statistică. Industria prelucrătoare, unde activează marii producători de componente auto, a creat un sfert din cele peste 110.000 de noi locuri de muncă din acest an, urmată de construcţii şi turism. Potrivit specialiștilor, numărul angajărilor ar fi mai mare dacă nu ar exista un deficit de candidaţi disponibili în piaţă.