Nichifor Crainic, comemorat la Giurgiu
Centrul eparhial pentru copii şi tineret "Sfântul Ioan Valahul" al Episcopiei Giurgiului a găzduit miercuri, 30 martie, un eveniment cultural dedicat lui Nichifor Crainic, organizat cu binecuvântarea Preasfinţitului Ambrozie de către Sectorul Învăţământ şi activităţi cu tineretul.
Profesori şi elevi ai Seminarului Teologic "Teoctist Patriarhul", dar şi ai altor licee din municipiul Giurgiu au evocat miercuri personalitatea academicianului şi teologului Nichifor Crainic. În cadrul întâlnirii, cei prezenţi au putut viziona un film documentar despre viaţa şi opera scriitorului, după care profesorul Cornel Andrei, directorul Şcolii Generale din Bulbucata, a evocat însemnătatea pe care a avut-o, o are şi o va avea Nichifor Crainic, pe plan cultural naţional şi internaţional. "Nichifor Crainic a fost un renumit scriitor, poet, ziarist, editor, filosof, creator al curentului gândirist şi totodată un teolog român, cu o teologie vie, pe care a prezentat-o într-o formă impunătoare atenţiei generale a lumii intelectuale", a spus prof. Cornel Andrei. Moment recitativ al copiilor din satul natal Spre finalul întâlnirii, elevii Şcolii Generale din Bulbucata, satul natal al lui Nichifor Crainic, au prezentat un moment recitativ din opera marelui poet, spre încântarea celor peste 80 de invitaţi prezenţi. Seara s-a încheiat cu vizitarea Centrului cultural "Academician Nichifor Crainic" din incinta sediului administrativ al Episcopiei Giurgiului, unde toţi participanţii au putut admira piesele de mobilier ce au aparţinut scriitorului. Printre acestea, au remarcat şi citatul înscris pe crucea mormântului său: "Acei care vor să ştie cine am fost, să mă caute în scrierile mele, în revista "Gândirea" al cărei mentor am fost, în cursurile de la Facultatea de Teologie, la Academia Română, printre membrii căreia am fost, acolo sunt eu. Sub cruce e un pumn de ţărână!"