Nici femeia fără bărbat, nici bărbatul fără femeie, în Domnul

În perioada modernă au existat suficiente voci teologice care au afirmat că, în Ortodoxie, egalitatea femeii şi a bărbatului este doar proclamată, fără a fi respectată. Etosul ortodox nu a susţinut niciodată extremele hirotoniei femeilor sau dispreţuirii lor aşa cum au fost promovate fie de curentul protestant, fie de rigiditatea instituţională romano-catolică. În cadrul primei Epistole către Corinteni, Sfântul Apostol Pavel se vede nevoit să reglementeze câteva aspecte practice legate de activitatea femeilor din Biserică (1 Corinteni 11, 3-17; 14, 34-35), iar aceste porunci pot fi luate drept etalon în privinţa problemelor de mai sus, dar şi pentru relaţia tainică a Căsătoriei.

În materialele dedicate anterior Tainei Cununiei şi centrate asupra contribuţiei pauline remarcam echilibrul consistent abordat de Apostolul neamurilor cu privire la Taina Căsătoriei. Într-o perioadă în care femeile erau considerate drept net inferioare bărbaţilor şi beneficiau de drepturi legale mult sub cele ale bărbaţilor (dacă ne referim fie şi numai la pedepsirea adulterului atât în aplicarea legii iudaice, cât şi în cea bizantină), Apostolul neamurilor făcea apel la egalitatea creştină a celor două sexe. Însă, în perioada modernă, mai mulţi teologi protestanţi consideră că femeile nu au beneficiat de o atitudine echilibrată din partea Apostolului Pavel şi îl acuză pe acesta din urmă inclusiv de misoginism. Desigur, privind printr-o optică strict modernă, în aceste vremuri în care femeile au un rol social infinit superior perioadei respective, textele pauline par a fi puţin exagerate în anumite aspecte. Însă a suferit Taina Căsătoriei de asemenea transformare de care o acuză teologii protestanţi sau chiar şi unii ortodocşi (aşa cum este exemplul lui Elisabeth Behr-Sigel)? Sau echilibrul paulin chiar poate fi păstrat şi astăzi cel puţin în această privinţă? Începem analiza de astăzi cu un text cel puţin delicat. "Dar voiesc ca voi să ştiţi că Hristos este capul oricărui bărbat, iar capul femeii este bărbatul, iar capul lui Hristos: Dumnezeu. Orice bărbat care se roagă sau prooroceşte, având capul acoperit, necinsteşte capul său. Iar orice femeie care se roagă sau prooroceşte, cu capul neacoperit, îşi necinsteşte capul; căci tot una este ca şi cum ar fi rasă. Căci dacă o femeie nu-şi pune văl pe cap, atunci să se şi tundă. Iar dacă este lucru de ruşine pentru femeie ca să se tundă ori să se radă, să-şi pună văl. Căci bărbatul nu trebuie să-şi acopere capul, fiind chip şi slavă a lui Dumnezeu, iar femeia este slava bărbatului. Pentru că nu bărbatul este din femeie, ci femeia din bărbat. Şi pentru că n-a fost zidit bărbatul pentru femeie, ci femeia pentru bărbat. De aceea şi femeia este datoare să aibă (semn de) supunere asupra capului ei, pentru îngeri. Totuşi, nici femeia fără bărbat, nici bărbatul fără femeie, în Domnul. Căci precum femeia este din bărbat, aşa şi bărbatul este prin femeie şi toate sunt de la Dumnezeu" (1 Corinteni 11, 3-12). "Unii sunt mai egali decât alţii" În romanul său intitulat Ferma animalelor, George Orwell explică, la un moment dat, inegalitatea crasă promovată de falsul comunism prin fraza-cheie "unii sunt mai egali decât alţii". Dacă privim istoria creştinismului, ne putem lăsa influenţaţi de această optică atunci când interpretăm frazele Sfântului Apostol Pavel de mai sus. Adevărul este că, dacă rupem din context prima parte a fragmentului citat anterior, nu avem nimic altceva decât o concepţie strict utilitaristă a femeii, care a fost creată pentru bărbat, ca un fel de instrument adecvat de slujire a lui. Exegeza mai mult rabinică a Sfântului Pavel exprimată în prima parte a fragmentului tinde să încline balanţa în favoarea considerării sale ca promovând un fel de egalitate doar aparentă a bărbatului şi a femeii. Ce facem însă cu fraza crucială care aminteşte atât de mult de Taina Cununiei şi care sună astfel: Totuşi, nici femeia fără bărbat, nici bărbatul fără femeie, în Domnul? Aici are loc o reală rupere de orice tradiţie iudaică a inferiorităţii femeii, a vinii sale cosmice pentru căderea lui Adam, a considerării ei drept un simplu instrument de plăcere sau de ajutor al bărbatului. Cei doi, uniţi în Taina Căsătoriei, sunt nu numai un trup, ci şi un duh. Mai vorbim de egalitate aici sau trecem direct la eshatologia împlinirii desăvârşite în Hristos? Atât femeia, cât şi bărbatul sunt creştini şi au acelaşi scop în Taina Cununiei ca şi orice monah sau celibatar care trăieşte în curăţie: îndumnezeirea (mântuirea). Tot Sfântul Apostol Pavel îşi contrazice aparent viziunea oarecum utilitaristă exprimată anterior şi mai propune o frază revoluţionară pentru perioada respectivă: Căci precum femeia este din bărbat, aşa şi bărbatul este prin femeie şi toate sunt de la Dumnezeu. Eva s-a născut din Adam, dar toţi oamenii ulteriori s-au născut din femeie. Într-o Cununie nu avem un stăpân (bărbatul) şi un rob (femeia), ci o minunată intercomuniune creativă care reprezintă, după cuvântul Sfinţilor Părinţi (în special Clement Alexandrinul şi Sfântul Ioan Hrisostom), mica Biserică. Discuţia duhovnicească a familiei creştine Ruperea versetelor scripturistice de context a reprezentat întotdeauna un pericol extrem în cursul istoriei creştine. Următorul text este un astfel de exemplu. "Ca în toate Bisericile sfinţilor, femeile voastre să tacă în biserică, căci lor nu le este îngăduit să vorbească, ci să se supună, precum zice şi Legea. Iar dacă voiesc să înveţe ceva, să întrebe acasă pe bărbaţii lor, căci este ruşinos ca femeile să vorbească în biserică" (1 Corinteni 14, 34-35). Cum poate fi interpretat acest text altfel decât în literă, ne-ar întreba persoanele riguroase scripturistic. Ne-am putea întreba ce rol mai au diaconiţele enumerate în epistolele pauline sau fetele Sfântului Apostol Filip care prooroceau de vreme ce femeile sunt condamnate la o tăcere perpetuă în Biserică, iar acasă sunt nevoite să ceară sfatul stăpânului (bărbatului)? Din punctul nostru de vedere, Sfântul Apostol Pavel condamnă aici lipsa de măsură şi guralivitatea unor femei care se erijau în veritabili conducători de comunităţi (un fapt total ieşit din comun în perioada respectivă!), dar în nici un caz nu interzice proorocia femeilor, care a fost un fapt în perioada respectivă (vezi exemplul fetelor Sfântului Filip), sau misiunea socială a acestora (exemplul diaconiţelor). Ce extragem de aici pentru Taina Căsătoriei? Sfatul discuţiilor duhovniceşti, atât de importante în familia creştină. Bărbatul şi femeia trebuie să îşi comunice reciproc învăţăturile mântuitoare ale Bisericii pentru a creşte armonios spre statura hristică la care sunt chemaţi. Încă nu trebuie să credem că doar bărbaţii pricep ce se întâmplă, iar femeile sunt depăşite de situaţie. Şi bărbaţii trebuie să ceară părerea soţiei lor, deoarece, aşa cum remarca tot Apostolul neamurilor anterior: nici femeia fără bărbat, nici bărbatul fără femeie, în Domnul. Orice soţ are multe de învăţat de la soţia sa şi acest fapt nu trebuie trecut cu vederea aşa cum se întâmplă adesea, dintr-o râvnă rigoristă de a demonstra cine ştie mai multe şi care este de fapt învăţatul casei. Ce putem înţelege din următorul text adresat atât bărbaţilor, cât şi femeilor: "Căci vă râvnesc pe voi cu râvna lui Dumnezeu, pentru că v-am logodit unui singur bărbat, ca să vă înfăţişez lui Hristos fecioară neprihănită" (2 Corinteni 11:2)? Atât bărbaţii, cât şi femeile sunt chemaţi la îndumnezeire în mod direct. Îndumnezeirea femeii întru Hristos nu vine prin bărbat, ci în mod direct. Egalitatea este depăşită aici, transfigurată. În creştinismul adevărat, fraza lui Orwell nu are, aşadar, nici o aplicabilitate practică...