„Nici nu putem spune cât de mare este folosul Bisericii pentru credincioşi“
Biserica este împărăţia lui Dumnezeu pe pământ, Biserica este trupul tainic al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Biserica este mediul în care credincioşii îi slujesc lui Dumnezeu, mediu de înaintare în viaţa spirituală, Biserica este locul în care credincioşii primesc binecuvântările lui Dumnezeu, Biserica este locul în care Dumnezeu îi binecuvântează pe credincioşi, Biserica este o societate a credincioşilor care cred în Preasfânta Treime, care se împărtăşesc de aceleaşi Sfinte Taine, care iau parte la dumnezeieştile slujbe, dumnezeieştile slujbe ale Bisericii fiind, în Biserica noastră, comorile Ortodoxiei, fiind prilej de rugăciune şi de învăţătură. De aceea, nu se poate concepe mântuire în afara Bisericii, în afara mediului creat de Domnul nostru Iisus Hristos, întemeiat pe temelia apostolilor, în care piatra din capul unghiului este Mântuitorul nostru Însuşi, nu se poate concepe o înaintare spirituală în afară de locul în care Dumnezeu îi binecuvântează pe cei ce sunt ai Săi şi cred că este de folos credincioşilor, pentru că îi ţine în atenţie faţă de Dumnezeu, faţă de lucrurile lui Dumnezeu, îi învaţă calea adevărului.
Biserica le este de folos credincioşilor, fiindcă în mediul acesta credincioşii se pot dezvolta spiritual, ascultând învăţăturile Evangheliei, ascultând cuvântul lui Dumnezeu, primind harul prin dumnezeieştile taine. Biserica le este de folos credincioşilor, pentru că, în acest mediu, ei se nasc spre viaţa spirituală, botezându-se în numele Sfintei Treimi, se întăresc prin Sfânta Taină a Mirului, se unesc cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos, unirea cea mai înaltă, prin Sfânta Euharistie, primesc iertarea păcatelor prin Sfânta Spovedanie. În Biserica lui Dumnezeu se pecetluieşte legătura dintre cei care se căsătoresc, soţ şi soţie. Biserica este de folos credincioşilor, pentru că, în Biserică se întremează credincioşii prin taina Sfântulului Maslu şi fără Biserică nu există preoţie, iar Biserica noastră este o Biserică cu preoţie, mijlocitori între credincioşi şi Dumnezeu, între Dumnezeu şi credincioşi. Toate acestea se realizează în Biserică şi nu se pot realiza în afară de Biserică, aşa încât nici nu putem spune cât de important este ca cineva să trăiască în mediul acesta, al Bisericii, şi cât de mare este folosul Bisericii pentru credincioşi.