„Nimic nu iubește Dumnezeu mai mult decât pe omul smerit”

Un articol de: Tudorel Rusu - 10 Decembrie 2019

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a slujit duminică, 8 decembrie, Sfânta Liturghie în Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”-Golăiești, Protopopiatul Iași II, păstorită de părintele Ciprian Dumitrache.

Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohiei, în prezența a numeroși enoriași din localitate, dar și din satele învecinate. Foarte mulți copii au participat de asemenea la slujbă, iar la final au susținut un recital de colinde, fiind răsplătiți cu daruri de IPS Părinte Teofan.

În cuvântul de învățătură adresat celor prezenți, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a punctat câteva căi prin care omul se poate vindeca de bolile sufletești: „Nu se mai poate numi creștin, adică cu numele lui Hristos, omul bolnav de gârbovire sufletească. Cum poate fi tămăduit cel gârbov în sufletul său? În primul rând, prin credință. În al doilea rând, trebuie să subliniem că pe noi ne face gârbovi păcatul și nu ne putem îndrepta din nou decât prin pocăință. În al treilea rând, devine omul gârbov în sufletul său prin mândrie. Sufletul mândru și încovoiat de greutatea trufiei se îndreaptă din nou prin smerenie; nimic nu iubește Dumnezeu mai mult decât pe omul smerit și umilit la inimă, care are frică de El. Un alt lucru prin care omul își face sufletul gârbov din suflet drept este omul care judecă pe altul, omul care ține minte răul. Și cum se îndreaptă sufletul celui care ține minte răul și judecă? Prin iubire și iertare”.