Nivelul concentraţiilor de praf saharian este în scădere
Praful de origine sahariană prezent şi pe teritoriul României în ultimele zile este în concentraţii reduse şi va scădea treptat până vineri, dar precipitaţiile prognozate pot antrena astfel de particule spre sol, menţionează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). „În ultimele două zile, praf de origine sahariană a fost antrenat de circulaţia atmosferică la scară mare înspre Peninsula Arabică şi apoi spre Turcia, Marea Neagră şi Peninsula Balcanică. Conform imaginilor satelitare specializate, concentraţiile cele mai mari s-au semnalat deasupra Turciei. Ţara noastră se află la periferia norului de praf saharian, concentraţiile fiind la un nivel redus şi în scădere treptată, până spre sfârşitul zilei de vineri, 31 mai 2013“, menţionează sursa citată. (Bogdan Cronţ)