Nivelul corupţiei mondiale - 1.000 de miliarde de dolari
Institutul Vienez pentru Cooperare şi Dialog Internaţional (IVCD) a organizat o conferinţă internaţională pe tema corupţiei în care s-au prezentat cifre concrete despre acest fenomen. „Numai anul trecut au fost transferaţi ca mită la nivel mondial peste 1.000 de miliarde de dolari“, a arătat un oficial din Ministerul de Externe austriac. El a declarat că actele de corupţie, între care şi mita, nu constituie doar o problemă a ţărilor în curs de dezvoltare, ci există şi în statele industrializate, iar acest lucru nu trebuie trecut sub tăcere. Mai mult, reprezentanta Transparency International, Ruth Bachmayer, a atras atenţia că Austria a căzut în topul internaţional al celor mai puţin corupte state de pe locul 12 pe locul 15. Corupţia este o problemă majoră şi nu doar politică, pentru că-i afectează direct în primul rând pe indivizii cei mai săraci ai unei societăţi, a spus Julia Kozma, de la Institutul pentru Drepturile Omului „Ludwig Boltzmann“. Acest fenomen conduce, pe de altă parte, la încălcări ale drepturilor omului, uneori chiar la tortură, a adăugat Kozma. Ea a arătat că, din această perspectivă, corupţia nu este doar o problemă economică, ci are efecte inclusiv asupra drepturilor fundamentale ale cetăţenilor. „Când poliţia sau justiţia sunt coruptibile, principiul egalităţilor tuturor oamenilor în faţa legii nu mai este valabil“, a explicat reprezentanta Institutului „Boltzmann“.