Noaptea Albă a Filmului Românesc şi la Iaşi
În Iaşi şi în alte trei oraşe ale ţării va avea loc, pe 16 septembrie, a doua ediţie a Nopţii Albe a Filmului, un eveniment dedicat filmului autohton, organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc şi susţinut de Centrul Naţional al Cinematografiei.
După ce prima ediţie a Nopţii Albe a Filmului Românesc s-a desfăşurat doar în Bucureşti, anul acesta evenimentul va avea loc simultan în patru oraşe ale ţării: Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca şi Timişoara. Conceput, după cum declară organizatorii, ca urmare a necesităţii de promovare constantă a filmului românesc şi inspirat de succesul pe care l-au avut proiecte similare precum "Noaptea Albă a Bucureştiului", "Noaptea Albă a Muzeelor" sau "Noaptea Albă a Galeriilor", evenimentul îşi propune să ofere publicului larg ocazia de a petrece o noapte în compania unor filme româneşti de toate genurile, realizate de cineaşti din toate generaţiile, acoperind astfel o paletă cât mai largă de gusturi. De aceea, ieşenii sunt aşteptaţi marţi, 16 septembrie, la Cinema Republica, locul în care va avea loc maratonul filmelor româneşti. Din program nu lipsesc producţii recent lansate pe marile ecrane, precum "Aurora", în regia lui Cristi Puiu, sau "Ursul", regia Dan Chişu, cele mai aclamate debuturi regizorale ale anului 2010 - "Morgen", regia Marian Crişan, "Eu când vreau să fluier, fluier", regia Florin Şerban, sau "Felicia înainte de toate", regia Răzvan Rădulescu, Melissa de Raaf, dar şi titlurile care au cucerit audienţa, precum "California dreamin" (nesfârşit), regia Cristian Nemescu, şi "Concertul", regia Radu Mihăileanu. De asemenea, spectatorii se vor putea delecta şi cu o selecţie a celor mai originale documentare şi scurtmetraje româneşti ale anului 2011, dar şi cu filme clasice, care au influenţat generaţii de cineaşti. Potrivit organizatorilor, intrarea la filme va fi liberă, în limita locurilor disponibile.