„Noaptea muzeelor deschise“ în Timişoara

Un articol de: George Giurgiu - 16 Mai 2012

Muzeul Catedralei mitropolitane va fi deschis sâmbătă, 19 mai, până la ora 20:00, această prelungire de program se face în mod special pentru "Noaptea muzeelor deschise". Evenimentul are loc anual în peste 3.000 de muzee europene, iar în România, aproximativ 100 de muzee îşi aşteaptă vizitatorii în nocturnă. "Noaptea muzeelor" este un eveniment de succes iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa şi aflat deja la a opta ediţie. Evenimentul este patronat şi anul acesta de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor (ICOM). Timişorenii pasionaţi de artă vor putea vizita sâmbătă noaptea, alături de Muzeul Catedralei mitropolitane, mai multe muzee şi galerii din oraş, dintre care menţionăm Muzeul de Artă, Muzeul Banatului, Muzeul Emil Kindlein, Galeria Calina, Galeria Helios, Galeria Jecza şi Galeria Triade.

Muzeul Catedralei mitropolitane din Timişoara Muzeul de artă religioasă veche al Arhiepiscopiei Timişoarei de la subsolul Catedralei mitropolitane este deschis zilnic iubitorilor de frumos şi tuturor celor care doresc să cunoască un crâmpei din istoria vieţii bisericeşti şi a artei religioase din zona Banatului. Acesta adăposteşte aproape 1.000 de obiecte de patrimoniu, între care un însemnat număr de icoane pe lemn, pe sticlă şi pânză, obiecte de cult brodate, sculptate sau lucrate în metal şi un important fond de carte veche religioasă. Toate obiectele provin din biserici bănăţene şi datează din secolele XIV, XVI, XVII şi XIX. Muzeul este deschis publicului zilnic, după următorul program: luni, marţi 10:00-13:00, miercuri-vineri 10:00-17:00, iar sâmbăta şi duminica, între orele 10:00 şi 13:00.