„Noaptea Muzeelor“ la Muzeul de la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca
Muzeul Mitropoliei de la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca va fi deschis sâmbătă seară, în cadrul programului „Noaptea Muzeelor“, iar vizitatorii care îi vor călca pragul vor beneficia de ghidaj. Patrimoniul Muzeului Mitropoliei Clujului cuprinde icoane pictate pe lemn şi sticlă, obiecte de cult, potire, manuscrise liturgice din secolele XV-XIX şi tipărituri din secolele XVII-XIX, ce provin din diferite centre tipografice româneşti. Prima sală a muzeului este dedicată personalităţii marilor ierarhi ai Eparhiei Ortodoxe Române a Clujului: Episcopul Nicolae Ivan (1921-1936), întemeietorul şi ctitorul Catedralei, Episcopul Nicolae Colan (1936-1957), Arhiepiscopul Teofil Herineanu (1957-1992) şi Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bartolomeu (1993-201). Tot aici se află necropola ierarhilor, în care se află mormintele Episcopului Nicolae Ivan, Arhiepiscopului Teofil Herineanu şi Mitropolitului Bartolomeu.
Între exponatele de mare valoare din muzeu este şi icoana Maica Domnului cu Pruncul, provenind din biserica satului Ilişua, pictată în anul 1673 de Luca din Iclod, autorul celebrei icoane miraculoase de la Mănăstirea Nicula.
În judeţul Cluj se mai pot vizita, în cadrul Festivalului Internaţional „Noaptea Muzeelor“, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Muzeul de Artă Cluj-Napoca, Muzeul „Octavian Goga“ Ciucea, Muzeul Apei din localitatea Floreşti, Muzeul de Istorie Turda, Muzeul Municipal Dej, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, muzeele Universităţii „Babeş-Bolyai“ (de mineralogie, paleontologie, zoologie, vivariul), Centrul Cultural Petre Ţuţea/Centrul de Cultură Urbană. Ca o noutate, începând din acest an, la acest eveniment va participa şi Centrul Naţional de Promovare şi Informare Turistică, serviciu din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Cluj, conform unui comunicat al Consiliului Judeţean Cluj. (Oana Rusu)