Noaptea Muzeelor la Sate
Prima ediţie a evenimentului Noaptea Muzeelor la Sate se va desfăşura sâmbătă, 2 septembrie, în localităţi rurale din 32 de judeţe ale ţării. Organizatorii prezintă publicului peste o sută de obiective, evenimente culturale şi programe educative organizate de entităţi muzeale sau organizaţii private, în spaţii cu valoare istorică şi de patrimoniu din mediul rural.
„O premieră la nivel european, noua marcă culturală propusă de Reţeaua Naţională a Muzeelor din România (RNMR) invită vizitatorii să descopere o lume neştiută a spaţiului rural: muzee şi colecţii muzeale, case memoriale, gospodării ţărăneşti conservate in situ, castele, domenii nobiliare, cetăţi, biserici fortificate sau de lemn, colecţii de artă şi istorie religioasă ale unor ansambluri mănăstireşti, muzee parohiale, centre de artă, ateliere, centre culturale, mori, mausolee, hambare, centre de pompieri”, informează, potrivit Agerpres, Reţeaua Naţională a Muzeelor din România.
Cu ocazia acestui eveniment a fost lansată şi o campanie naţională de dezvoltare de programe educative adresate copiilor şi tinerilor din comunităţile rurale. „Cei care se înscriu îşi pot promova şi exploata colecţiile şi patrimoniul cultural deţinut. În colaborare cu Asociaţia «Da’DeCe», RNMR a creat un kit educaţional, pus gratuit la dispoziţia tuturor celor interesaţi pe website-ul Noaptea Muzeelor la Sate, secţiunea Resurse pedagogice”, au mai informat organizatorii.
Kitul pedagogic este dedicat educatorilor muzeali şi muzeografilor şi cuprinde diverse tipuri de abordare a evenimentelor pentru public, exemple de activităţi şi sugestii practice. (O. N.)