Noi acțiuni de sprijinire a refugiaților ucraineni desfășurate de eparhii
Pe fondul continuării conflictului militar din țara vecină și acutizării crizei refugiaților ucraineni, Biserica Ortodoxă Română își continuă eforturile pentru sprijinirea acestora, în special prin punerea la dispoziție a unor spații de cazare adecvate și furnizarea de alimente, medicamente, produse sanitare și alte materiale de strictă necesitate. Apelului de ajutorare au răspuns și eparhiile din țară, care au organizat colecte de alimente și alte produse, care au ajuns apoi în zonele unde persoanele care fug din calea războiului sunt asistate.
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, a lansat un apel umanitar pentru ajutorarea refugiaților ucraineni. În urma acestuia, în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, în toate comunitățile din cuprinsul eparhiei a fost organizată o colectă, ajutoarele rezultate urmând a fi transportate taberelor de refugiați, se arată într-un comunicat de presă al eparhiei.
Arhiepiscopia Râmnicului
Arhiepiscopia Râmnicului s-a alăturat eforturilor la nivel național de a oferi sprijin persoanelor refugiate din Ucraina. În acest sens, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Sectorul social-filantropic al eparhiei, cu sprijinul protopopiatelor, parohiilor și mănăstirilor din cuprinsul eparhiei, a demarat o colectă la finalul căreia a fost strânsă suma de 106.640 de lei. Aceasta va fi folosită pentru procurarea celor necesare persoanelor aflate în taberele de refugiaţi sau în alte centre de cazare, ne-a transmis părintele Ioniță Apostolache.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului
În urma îndemnului Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, pe parcursul săptămânii trecute în parohiile și mănăstirile din eparhie a fost organizată o colectă, în urma căreia au fost strânse mai multe tone de alimente, produse de igienă, pături, articole vestimentare și alte produse de strictă necesitate, se arată pe site-ul arhiepiscopiaargesuluisimuscelului.ro.
Acestea au fost transportate la sfârșitul săptămânii în zonele din țară și din Republica Moldova unde sunt cazați și asistați refugiații ucraineni.
Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei
Protoieria Panciu a inițiat o nouă acțiune de donare de sânge, în cadrul campaniei „Donează sânge, salvează o viață!” a Patriarhiei Române, pentru a veni în sprijinul persoanelor rănite în conflictul din Ucraina. În data de 3 martie, mai mulți credincioși din Parohia Satu Nou și preotul lor au donat sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină Vrancea, ne-a transmis părintele consilier eparhial Dragoș Olteanu.
„Situația din Ucraina ne obligă să acționăm creștinește. De aceea, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, am reluat activitatea de donare de sânge, pe care protoieria noastră o desfășoară anual, destinată acum ajutorării cetățenilor ucraineni aflați în suferință”, a declarat părintele protopop Cristinel Popa.
Arhiepiscopia Dunării de Jos
15 persoane refugiate din zona orașelor ucrainene Mariupol și Odessa au sosit duminică, 6 martie, în municipiul Brăila, acestea primind spaţii de cazare și masă în cadrul așezământului social al Parohiei „Sfânta Filofteia”, ne-a transmis părintele consilier eparhial Rareș Bucur.
Unii dintre ei sunt doar în tranzit prin țara noastră, ajutoarele oferite de parohia brăileană constituind un real folos pentru semenii greu încercați în aceste zile și o rază de lumină, în care se poate vedea că nu sunt singuri, iar omenia și iubirea poporului român depășesc orice graniță.
Episcopia Sloboziei şi Călărașilor
Protopopiatul Călărași în colaborare cu Primăria Municipiului Călărași organizează cu sprijinul parohiilor arondate o campanie umanitară pentru refugiații din Ucraina, care are ca scop strângerea de donații pentru persoanele care sunt nevoite să fugă din calea războiului pentru a se adăposti pe teritoriul țării noastre, se arată pe site-ul sf-esc.ro.
În cadrul acțiunii umanitare vor fi colectate alimente neperisabile, pături, lenjerii de pat, prosoape, îmbrăcăminte și încălțăminte, produse de igienă, apă plată îmbuteliată, medicamente, produsele putând fi donate la bisericile parohiilor și la sediul Protopopiatului Călărași.
Episcopia Tulcii
În Episcopia Tulcii au continuat acțiunile de sprijinire a refugiaților care tranzitează țara noastră, trecând granița din Ucraina prin punctul de frontieră de la Isaccea. Totodată, eparhia pune la dispoziție cazare și masă la sediul Protopopiatului Niculițel și la Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Măcin celor care solicită asistență, se arată pe site-ul episcopiatulcii.ro.