Noi apariţii editoriale la Editura BASILICA
La Editura BASILICA a Patriarhiei Române au apărut de curând două cărţi semnate de pr. prof. Alexander Schmemann, intitulate: „Cred“ şi „Preasfânta Fecioară Maria“. Ambele lucrări au fost traduse din limba engleză de Florin Caragiu şi au fost tipărite cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Lucrarea „Cred“ reprezintă primul volum dintr-o colecţie de predici şi prelegeri ale părintelui Alexander Schmemann, publicată în limba engleză sub numele de „Celebrarea credinţei“, între 1991 şi 1995, şi are ca temă principală credinţa creştină ortodoxă. Aceasta a apărut din grija autorului de a nu lăsa să se piardă în eter puterea spirituală revigorantă a cuvântărilor teologice rostite ani în şir la radio, spre întărirea sufletească a credincioşilor ortodocşi din fostul spaţiu sovietic. Cartea se dovedeşte a fi o personală mărturie pentru mântuitoarea lucrare a credinţei celei drepte în Preasfânta Treime. În ea se vorbeşte cu o deosebită însufleţire şi temeinicie despre nevoia de a ne îngriji continuu de starea credinţei noastre dreptmăritoare, chemându-ne să o preţuim şi să o mărturisim cum se cuvine. „Vreme de mulţi ani, până în chiar ultima lună de viaţă, părintele Alexander Schmemann (†1983) a conferenţiat la Radio Liberty, pentru Rusia sovietică, de două ori pe săptămână (…). Soţia sa, Iuliana Sergheevna Schmemann, a participat la pregătirea acestei lucrări şi a efectuat prima selecţie a conferinţelor, vizând trei teme fundamentale: Temeiurile credinţei, Anul bisericesc şi Cinstirea Maicii lui Dumnezeu“, scrie Nikita Struve, editorul ediţiei în limba rusă.
Lucrarea „Preasfânta Fecioară Maria“ reprezintă al treilea volum din colecţia de predici şi prelegeri amintită. Autorul introduce o serie de reflecţii personale de o mare profunzime, exprimate într-un limbaj încărcat de simboluri, care transformă volumul într-una dintre cele mai poetice lucrări ale sale. Recomandăm această carte tuturor celor care vor să aibă o înţelegere mai clară şi mai profundă a învăţăturii despre Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu.