Noi apariţii editoriale la Editura „Cuvântul Vieţii“

Data: 23 Septembrie 2014

Capitala României se află printre puţinele metropole din lume în care bisericile nu sunt doar muzee, ci locuri încărcate de spiritualitate, unde se oficiază mereu slujbele rânduite şi în care comunităţile de credincioşi duc o viaţă duhovnicească aleasă. Două astfel de locaşuri de închinare sunt Mănăstirea Radu Vodă şi Schitul Darvari. Reprezentative pentru istoria Capitalei şi pentru cea a Bisericii noastre, cele două aşezăminte monahale sunt totodată şi oaze de linişte şi spiritualitate în tumultul oraşului. Pentru mai multe detalii despre ele, pelerinii pot consulta ghidurile tipărite recent de Editura „Cuvântul Vieţii“, informează basilica.ro. Bogat ilustrate, cu informaţii succinte şi relevante, ghidurile nu sunt doar prezentări ale aşezămintelor, ci şi invitaţii adresate celor care încă nu le-au vizitat. Alături de cele două broşuri, Patriarhia Română a publicat cu ceva timp în urmă şi un ghid al locaşurilor de cult reprezentative din Capitală şi împrejurimi, adresat atât turiştilor, cât şi pelerinilor.