„Noi avem cea mai frumoasă muzică care redă necesitatea de rugăciune“

Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR), filiala Iaşi, a organizat pe 29 octombrie 2009 conferinţa cu tema „Muzica de tradiţie bizantină de-a lungul secolelor“, susţinută de pr. conf. dr. Florin Bucescu, colaborator la Conservatorul din Iaşi şi slujitor la Biserica Talpalari din Iaşi. La această întrunire au participat profesori şi studenţi ai Universităţii de Arte „George Enescu“ din Iaşi, precum şi studenţi de la alte facultăţi din Iaşi.

Conferinţa s-a desfăşurat în Amfiteatrul „George Enescu“ al Universităţii de Arte „George Enescu“ din Iaşi. În prima parte a alocuţiunii, pr. conf. dr. Florin Bucescu a făcut referire la sfera dintre divin şi uman, dintre omul decăzut şi cel care vrea să se înalţe prin muzica sacră către Dumnezeu. „Muzica sacră a început în epoca primitivă, adică atunci când Dumnezeu l-a alungat pe Adam din rai. Atunci s-a născut muzica sacră, pentru că Adam a regretat faptul că nu mai era în lumina cerească şi a căutat astfel să se apropie de Dumnezeu prin rugăciune. Ne îndreptăm apoi spre preantichitate, când deja au început să se dezvolte limbajele, să apară scrisul şi artele. La toate popoarele din Antichitate a existat o muzică religioasă cu aspecte deosebite. Grecii au avut o cultură extraordinară pe toate planurile, inclusiv pe planul muzicii. Această cultură a renăscut alte culturi. Renaşterea este rezultatul tendinţei de a reînvia marile idei ale Antichităţii. Străvechile mituri sunt foarte vii în folclorul tuturor popoarelor. După ce omul a plecat din paradis, mintea lui s-a întunecat şi astfel şi-a dat nişte explicaţii greşite pentru că mulţi nu acceptă Revelaţia divină. Omul s-a înălţat către Dumnezeu prin rugăciunea cântată. Dacă vom analiza continuitatea muzicii bizantine în nenumărate manuscrise şi cărţi şi vom analiza ce s-a mai păstrat şi cine a mai ştiut să mai păstreze adevărul despre ea, atunci vom putea să explicăm şi muzica bizantină. Dacă nu legăm muzica de credinţă şi de religie este grav, pentru că nu vom putea să o înţelegem niciodată. În acelaşi timp, muzica trebuie legată şi de ştiinţă. Dacă vrem să înţelegem muzica bizantină, dar nu cunoaştem muzica universală, o vom percepe greşit“, a spus pr. conf. dr. Florin Bucescu, care a vorbit, în continuare, despre frumuseţea şi unicitatea muzicii psaltice ortodoxe. „Muzica psaltică e mai din suflet“ „După ce a fost răspândit creştinismul, oamenii cântau evreieşte, sirieneşte, greceşte, latineşte. Asta este geneza muzicii bizantine. De exemplu, cei care au trăit la Roma nu puteau să aibă o cultură muzicală grecească sau una evreiască. Izvoarele muzicii creştine sunt: muzica evreiască, grecească şi a popoarelor care s-au creştinat. Muzica tonală, occidentală, are mai multă căutare şi mai multă stabilitate pe tot Globul pământesc, dar pentru sufletul oamenilor şi pentru credinţa lor, pentru dorinţa lor de a zbura pe cele mai înalte culmi, muzica psaltică e mai din suflet. De aceea nu s-a supus unor reguli exacte, aşa cum s-a supus muzica tonală. În toată lumea nu găseşti o muzică asemănătoare celei psaltice. Muzica din Renaştere şi compozitorii ei trebuie cunoscută şi apoi comparată cu ce simţim noi, cu muzica noastră strămoşească şi cu muzica Bisericii Ortodoxe. Muzica creştină comună a durat până când au început să apară deosebiri pe zone. Imperiul Bizantin a avut nişte provincii unde erau tradiţii puternice, iar în partea apuseană erau alte tradiţii. Până la urmă, aceste muzici s-au delimitat în două. Noi avem cea mai frumoasă muzică care redă necesitatea de rugăciune, dacă e cântată cu smerenie“, a mai afirmat pr. conf. dr. Florin Bucescu. Muzica - dăruire, sinceritate, cunoaştere În continuarea conferinţei, pr. conf. dr. Florin Bucescu a mai adăugat faptul că în ţara noastră există o şcoală de muzică psaltică, iar acest lucru „nu înseamnă că nu putem să ne îmbogăţim experienţa şi valorile muzicale fără să copiem. Noi nu putem să-i imităm pe greci pentru că nu avem şcoala lor. Până vom putea noi să prindem nişte secrete ale acestei muzici, care s-au pierdut, trebuie să treacă timp. Apoi, aceste secrete trebuie explicate, implementate, iar după aceea să vedem dacă sunt admise, acceptate. Să nu se apuce nimeni să imite, pentru că muzica înseamnă dăruire, sinceritate, cunoaştere. În prezent, este jale în psaltichie, pentru că nimeni nu ştie pe care notaţie cântă. Părintele Sebastian Barbu-Bucur condamnă în totalitate uniformizarea muzicii. Eu nu îndrăznesc să o condamn pentru că m-a ajutat să pătrund în lucruri mai mari. Trebuie să cunoşti bine limbajul, să ştii şi ce a vrut Lungu să ştii şi ce a vrut Stupcanu, Suceveanu sau Macarie. Muzica noatră de astăzi nu mai este bizantină. Cucuzel a iniţiat muzica bizantină mai nouă, el fiind începătorul ultimei epoci a muzicii bizantine, după tratatele cercetătorilor europeni. El a început o epocă, iar apoi a dispărut Imperiul Bizantin, după care au apărut influenţele turceşti. Partiturile au rămas, dar au început să apară diferite invenţii. Occidentalii spuneau că, deşi notele erau aceleaşi, interpretarea era cu totul altfel. Ei mai spun că muzica bizantină era foarte apropiată de muzica gregoriană, care s-a schimbat prin adoptarea gamelor tonale. Nu s-a mai putut păstra tradiţia întru totul din cauza dispariţiei Imperiului Bizantin, iar fiecare a făcut ce a vrut. Astfel, la 1814, s-a petrecut reforma hrisantică, când Patriarhia de Constantinopol a delegat trei specialişti: mitropolitul Hrisant, Hurmuz Hartofilax şi Grigorie Lampadarul. Aceştia au reevaluat sistemul de notaţie şi s-a ajuns la ceea ce se cântă astăzi, fiind iniţiată reforma hrisantică“, a conchis pr. conf. dr. Florin Bucescu, care a ţinut, alături de cei prezenţi la conferinţă, un moment de reculegere pentru vrednicul de pomenire arhim. Teofil Părăian.