Noi beneficiari ai Asociaţiei „Vasiliada“
Centrul pentru Copii "Sfântul Vasile cel Mare" din Târgu Jiu al Asociaţiei "Vasiliada", ONG patronat de Mitropolia Olteniei, are din această lună o nouă generaţie de beneficiari, copii cu vârste între 7 şi 12 ani, informează site-ul oficial al ONG-ului. 30 de micuţi, majoritatea în clasele I şi a II-a, au fost selectaţi de către personalul specializat al centrului, în parteneriat cu Şcoala Generală nr. 4. "Prin înscrierea la acest centru, cei mici beneficiază de numeroase activităţi de formare art-terapie, educaţie prin aventură, îndrumare şi asistare la teme, consiliere şi îndrumare psihologică. Suntem convinşi că, şi de această dată, activitatea de art-terapie va avea cel mai mare succes în rândul noii generaţii de beneficiari, deoarece aceasta foloseşte tehnici creative precum: teatrul, dansul, desenul, pictura, colajul, modelajul, toate acestea fiind benefice pentru încurajarea comunicării şi relaţionării", a precizat Georgiana Ghiţă, directorul Centrului pentru Copii "Sfântul Vasile cel Mare" din Târgu Jiu. Toate activităţile desfăşurate în cadrul centrului vor fi asistate de către un instructor de educaţie şi un psiholog, care îi vor îndruma pe cei mici în dezvoltarea lor personală.