Noi biserici la Pucioasa şi Proşca
Credincioşii Parohiei "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" din oraşul Pucioasa, judeţul Dâmboviţa, au biserică nouă. Aceasta a fost sfinţită duminică. Şi în localitatea Proşca, din judeţul Buzău, credincioşii au participat duminică la sfinţirea noului lăcaş de rugăciune care va prelua serviciul liturgic săvârşit în vechea biserică, monument istoric de la 1800, dar care necesită lucrări de consolidare şi reparaţii.
Noua biserică a Parohiei Proşca închinată Sfântului Ierarh Nicolae, ridicată într-un timp relativ scurt, între anii 2010 şi 2012, a fost sfinţită duminică de Înalt Preasfinţitul Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, înconjurat de un sobor de slujitori. La sărbătoare au participat credincioşi din parohie şi din satele vecine. După slujba de sfinţire, chiriarhul locului a săvârşit şi Sfânta Liturghie şi a rostit un cuvânt de învăţătură. "Este o zi frumoasă, o zi senină ca şi sufletele credincioşilor acestei parohii care au ajutat la ridicarea noului lăcaş de rugăciune. Sfinţirea unei biserici ne îndeamnă la rugăciune şi la săvârşirea faptelor bune pentru a fi demni de darul pe care l-am primit şi pe care trebuie să-l preţuim", a spus Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Epifanie. La sfârşitul Sfintei Liturghii, părintele paroh Constantin Ştefan a primit rangul de sachelar pentru activitatea desfăşurată în cadrul parohiei. Deoarece Parohia Proşca nu are un număr mare de credincioşi, pentru ducerea la bun sfârşit a lucrărilor la noul lăcaş de rugăciune, parohia a fost ajutată de Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei, Consiliul Judeţean Buzău şi Primăria comunei Năeni, din judeţul Buzău, care a acordat în folosinţă gratuită terenul pe care a fost ridicată noua biserică. Vechea biserică a Parohiei Proşca, datată la 1800, a fost construită din piatră calcaroasă care se găseşte din belşug în zona deluroasă a comunei Năeni. După 212 ani, lăcaşul de rugăciune a suferit pagube din cauza infiltraţiei apei, care a slăbit duritatea pietrei din care este construită vechea biserică. Deşi a fost construit un acoperiş nou, şubrezimea vechii biserici a determinat ridicarea unui nou lăcaş de rugăciune, deşi există speranţa ca biserica-monument istoric să fie consolidată şi restaurată. "În Parohia Proşca era nevoie de o nouă biserică, deoarece în vechiul lăcaş de rugăciune, monument istoric, nu se mai puteau oficia slujbe. Sperăm ca-n viitor, printr-o colaborare cu autorităţile statului care se ocupă cu salvarea monumentelor istorice, să se poată interveni la consolidarea şi refacerea vechii biserici", a spus părintele protoiereu Ştefan Vişan de la Protoieria I Buzău. Sfinţirea unei biserici concentrează solidaritatea credincioşilor Înalt Preasfinţitul Mitropolit onorific Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh patriarhal, a săvârşit duminică, 11 noiembrie, slujba de sfinţire a bisericii Parohiei "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" şi "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" din oraşul Pucioasa, judeţul Dâmboviţa, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. După slujba de sfinţire, chiriarhul locului a săvârşit Sfânta Liturghie şi a rostit un cuvânt de învăţătură. "În cuvântul de învăţătură, Înalt Preasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, a vorbit despre rolul pe care sfinţirea unei biserici îl are pentru viaţa parohială, deoarece concentrează solidaritatea credincioşilor, amplifică comuniunea lor şi se constituie într-un reper spiritual central pentru toţi enoriaşii. Înalt Preasfinţia Sa a subliniat şi faptul că osteneala şi darurile care au înlesnit ridicarea acestei biserici reprezintă un model de solidaritate creştină, de unitate a poporului lui Dumnezeu pentru depăşirea provocărilor timpului nostru, a necazurilor şi a greutăţilor de tot felul, care trebuie să se manifeste şi pe viitor", ne-a spus părintele Marian Puiescu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Târgoviştei. Biserica parohială a fost înălţată, în ultimii ani, la iniţiativa şi cu binecuvântarea chiriarhului locului, cu contribuţia mai multor sponsori generoşi şi cu sprijinul autorităţilor locale şi al credincioşilor din oraşul Pucioasa.